Rubio merge în Islanda să consolideze poziţia SUA în Arctica. Vizită în Grecia pentru discuţii despre securitatea regională şi energetică, cu o scurtă escală în Portugalia

Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, se va deplasa în Islanda săptămâna viitoare, precum şi în Grecia şi Portugalia, consolidând ofensiva Statelor Unite în Arctica după acordul privind Groenlanda, a indicat joi Departamentul de Stat, notează AFP.
AGERPRES - vin, 02 oct. 2026, 08:46
Rubio merge în Islanda să consolideze poziţia SUA în Arctica. Vizită în Grecia pentru discuţii despre securitatea regională şi energetică, cu o scurtă escală în Portugalia

La Reykjavik, el se va întâlni cu oficiali „pentru a discuta despre cooperarea în domeniile economiei şi securităţi”, potrivit unui comunicat.

Această deplasare are loc la câteva zile după acordul de securitate privind Groenlanda semnat săptămâna trecută la New York care a pus capăt unei saga ce a înveninat relaţiile cu Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

În cadrul acestui acord, Washingtonul intenţionează să instaleze acolo două noi baze militare, ancorând şi mai mult teritoriul autonom danez în orbita Statelor Unite după ameninţările cu anexarea ale preşedintelui Donald Trump.

Odată cu creşterea tensiunilor în Arctica, Islanda a redobândit o importanţă strategică de prim-plan, însă insula, lipsită de armată, continuă să se bazeze în mare măsură pe Statele Unite pentru a-şi asigura securitatea, precum şi pe NATO.

La începutul lunii septembrie, preşedintele american a declanşat o nouă polemică cu o „hartă” care acoperea cu steagul Statelor Unite toată America de Nord, Mexicul, Caraibe, Groenlanda şi Islanda.

Islanda a reacţionat prin convocarea ambasadorului american la Reykjavik „pentru a-i transmite clar că această imagine era total inadecvată”.

Deplasarea lui Rubio are loc, de asemenea, după un referendum la sfârşitul lunii august, în care islandezii au respins cu 52,8% voturi contra 47,2% reluarea negocierilor de aderare a insulei la Uniunea Europeană, îngheţate din 2013.

Ultima vizită a unui secretar de stat american în Islanda datează din 2021.

Marco Rubio se va deplasa apoi la Atena pentru a participa la un „dialog strategic” referitor în special la securitatea regională şi energetică. Ultima etapă: o scurtă escală la Lisabona.

Te-ar mai putea interesa și
Subaru Italia l-a numit pe Irinel Marghioala-Andrei în funcția de Country Manager pentru România
Subaru Italia l-a numit pe Irinel Marghioala-Andrei în funcția de Country Manager pentru România
Compania care gestionează destinele mărcii Subaru în România, Subaru Italia SpA, a anunțat numirea lui Irinel Marghioala-Andrei în funcția de Country Manager....
Un tanc petrolier a fost atacat în Strâmtoarea Ormuz (agenţie maritimă)
Un tanc petrolier a fost atacat în Strâmtoarea Ormuz (agenţie maritimă)
Un tanc petrolier a fost atacat joi în timp ce traversa Strâmtoarea Ormuz, a raportat agenţia britanică de securitate ...
Dronă căzută în Tulcea. Echipele MApN fac cercetări la faţa locului
Dronă căzută în Tulcea. Echipele MApN fac cercetări la faţa locului
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, vineri dimineaţa, că o dronă a căzut în zona localităţii Plauru din judeţul ...
Şoc valutar în România. Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă după o zi de foc în care euro a depăşit toate recordurile – curs valutar interbancar 2.10.2026
Şoc valutar în România. Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă după o zi de foc în care euro a depăşit ...
Curs valutar - Euro rămâne la 5,34 lei pe piaţa interbancară şi în dimineaţa zilei de vineri, 2.10.2026, după ce ...