Rus: Mi-ar plăcea ca la o licitaţie în Germania, când se înscrie şi o companie românească, toată lumea să aibă emoţii

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) trebuie să devină un investitor puternic în domeniu, nu doar un intermediar între banii statului şi diverşi constructori sau firme private, consideră ministrul Transporturilor, Ioan Rus.  
Economica.net - Dum, 15 feb. 2015, 13:22
Rus: Mi-ar plăcea ca la o licitaţie în Germania, când se înscrie şi o companie românească, toată lumea să aibă emoţii

„Mi-ar plăcea foarte tare ca, atunci când este o licitaţie în Germania, când se înscrie şi o companie românească, chiar CNADNR, toată lumea să aibă emoţii că, probabil, va câştiga, fiind extrem de puternică. CNADNR trebuie să devină o companie puternică în jocul acesta al investiţiilor din România şi nu numai„, a declarat ministrul Rus, într-un interviu acordat AGERPRES.

Şeful de la Transporturi a atras atenţia că CNADNR este o companie care mai degrabă intermediază între bugetul statului şi diverşi constructori sau firme private care lucrează pe teritoriul României, fără ca ea însăşi să fie un jucător adevărat, fără să aibă un departament de proiectare solid sau un departament care execută lucrări.

De asemenea, CNADNR nu are dotarea necesară ca să poată interveni cu resursele proprii în rezolvarea oricărei probleme, spune Rus.

„CNADNR este o companie naţională care, în acest moment, face lucrări de mentenanţă, face o sumă de lucruri şi o altă sumă de lucruri nu reuşeşte să le facă. La CNADNR noi nu avem în acest moment un SMURD, să spunem, adică nu avem dotarea necesară ca, în cazul în care apare o problemă undeva, să putem interveni singuri, cu propriile noastre resurse. Ne ocupăm de achiziţionarea acestor resurse şi de un montaj, astfel încât CNADNR să poată interveni oricând, oriunde – nu cu vorba bună şi cu entuziasm, ci cu lucruri care să rezolve lucrurile de acolo. După aceea, CNADNR este o companie care mai degrabă intermediază între banii statului şi diverşi constructori sau firme private care lucrează pe teritoriul României, fără ca ea însăşi să fie un jucător adevărat, adică să aibă un departament de proiectare solid, să aibă un departament care execută lucrări etc. Toate astea le facem, însă, cu calm, în baza unui audit în care vom vedea exact ce lipsuri are (CNADNR – n. r.) faţă de ceea ce ar trebui să devină. Aşa cum celelalte companii mari, toate trei CFR-uri, au trecut pe plus încet-încet şi vor trece într-o altă fază în care să devină jucători adevăraţi, mai puternici în piaţa respectivă, tot aşa această companie trebuie să fie un jucător”, a explicat Ioan Rus.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) are prevăzute pentru anul în curs cheltuieli pentru investiţii în valoare de 5,495 miliarde de lei şi un profit brut de 215,555 milioane de lei, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al companiei, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Numărul de personal prognozat la finele anului este de 6.491, în creştere cu 456 de persoane faţă de 2014, iar câştigul mediu lunar pe salariat se ridică la 2.525 lei – determinat pe baza cheltuielilor cu salariile – şi la 2.702 lei – determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială.

Plăţile restante sunt estimate la 92,573 milioane de lei, iar creanţele restante la 116,716 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Vienna Insurance Group a înregistrat venituri de 10,9 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 12%, și un un profit înainte de taxe de 773 de milioane de euro
Vienna Insurance Group a înregistrat venituri de 10,9 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 12%, și un un profit ...
Grupul financiar austriac Vienna Insurance Group (VIG) anunță că a înregistrat anul trecut venituri din asigurări de 10,9 miliarde de euro (+12%), în timp ce profitul înainte de impozitare a......
Joe Biden a promulgat legislaţia privind ajutarea Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Livrările de arme către Kiev se reiau imediat
Joe Biden a promulgat legislaţia privind ajutarea Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Livrările de arme către Kiev se ...
Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, a promulgat miercuri pachetul legislativ ce prevede un ajutor de 95 de miliarde ...
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Năsăud
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Năsăud
Kaufland România inaugurează un nou hipermarket în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, ajungând astfel la ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală eoliană în județul Constanța
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală ...
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care ENGIE România S.A. intenționează să preia EP WIND Project (ROM) ...