Rus, despre faptul că Aeroportul Băneasa nu este în Master Plan: Cineva se tot luptă cu Băneasa asta

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a solicitat, miercuri, firmei AECOM să îi dea explicaţii 'în scris' pentru faptul că Aeroportul Băneasa nu este inclus în Master Planul General de Transport al României.
Economica.net - mie, 15 oct. 2014, 14:36
Rus, despre faptul că Aeroportul Băneasa nu este în Master Plan: Cineva se tot luptă cu Băneasa asta

Cererea ministrului a venit după ce acest lucru i-a fost semnalat de fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) Radu Merica.

‘În situaţia de azi apare Aeroportul Bucureşti Băneasa şi în anul 2020 nu mai este pe hartă Aeroportul Băneasa. L-am închis între timp? Ca să ştim de pe acum, că acum e şi Romaero, sunt şi investiţii în curs…’, a afirmat reprezentantul Aviaţiei Generale, la dezbaterea publică privind Master Planul de Transport, sectoarele aerian şi intermodal.

Prezent la dezbatere, şeful de la Transporturi a spus reprezentanţilor AECOM: ‘Băneasa. Nu înţeleg cum e cu Băneasa. Am mai văzut o dată scoasă Băneasa de la lista cu Schengen în Guvern… O mai văd o dată aici. O să vreau scris să-mi explicaţi de ce’.

Rus a dat asigurări că Bucureştiul va rămâne măcar cu cele două aeroporturi.

‘Fiţi sigur că orice Capitală adevărată în Europa are minimum două aeroporturi. Deci, şi Bucureştiul o să aibă şi Otopeni şi Băneasa. Eventual, în timp, dacă am fi extrem de serioşi şi de harnici, am aduce Bucureştiului un alt aeroport mare în altă parte decât în Băneasa sau în Otopeni. Dar, până când o să fie acest lucru posibil, va mai trece puţin timp’, le-a spus Ioan Rus celor prezenţi la dezbatere.

Master Planul General de Transport este un document strategic integrat care va sta la baza planificării investiţiilor în transporturi pentru perioada 2014 – 2030. Este un document obligatoriu, fără de care nu vor putea fi accesate fondurile structurale pentru transporturi în perioada 2014 – 2020, iar Ministerul Transporturilor îl va utiliza ca instrument suport în procesul de planificare a investiţiilor în infrastructura de transport.

Pentru sectorul aerian, obiectivele strategice sunt: dezvoltarea infrastructurii specifice de transport aerian – platforme, căi de rulare, piste, dezvoltarea/modernizarea de terminale noi/existente de călători, precum şi a unor terminale cargo în zonele cu potenţial de dezvoltare economică, achiziţionarea echipamentelor specifice siguranţei transportului aerian şi dezvoltarea elementelor de infrastructură care au un impact redus asupra mediului înconjurător.

AECOM, firmă americană, este consultantul statului român pentru realizarea documentului. Valoarea contractului încheiat de statul român cu AECOM se ridică la 9,5 milioane lei fără TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...