Rus: Regionalizarea e în avantajul săracilor. Un prim duşman al ei e Bucureştiul

Fostul ministru de Interne Ioan Rus (PSD) spune că regionalizarea vine în avantajul "săracilor" care "nu au bani să plătească niciun borfaş, nici politicieni ca să lupte împotriva regionalizării", susţinând că un "prim duşman" al regionalizării este Bucureştiul, iar un altul este corupţia.
Economica.net - J, 20 iun. 2013, 11:31
Rus: Regionalizarea e în avantajul săracilor. Un prim duşman al ei e Bucureştiul

Fostul ministru de Interne Ioan Rus a declarat, joi, la Cluj-Napoca, la o dezbatere publică despre regionalizare organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, că a constatat că „un duşman” al regionalizării este Bucureştiul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În România sunt foarte multe Românii şi, dacă luăm un singur criteriu, cel al aportului la bugetul de stat al locuitorilor, vedem că Bucureştiul are peste 1.500 de euro pe cap de locuitor contribuţie, iar un locuitor din cel mai sărac judeţ are sub 100 de euro. Diferenţa între Bucureşti şi vreo 30 de judeţe este de 1 la 20. Un prim duşman al regionalizării este Bucureştiul. Descentralizarea şi regionalizarea vin în avantajul exclusiv al săracilor, nu al bogaţilor, pentru că ei vor pierde din această influenţă în urma acestui proces. Săracii nu au bani să plătească niciun borfaş, nici politicieni ca să lupte împotriva regionalizării, ceilalţi au. (…) Alt duşman al regionalizării va fi corupţia şi distribuţia ei în acest moment în România. Nu discutăm de politică şi economie, ci de fotbal. Cum vă explicaţi că multe oraşe din Transilvania nu au nicio echipă de Divizia A, nu ne place fotbalul?”, a spus Rus.

El a subliniat că o altă problemă care trebuie rezolvată în procesul de regionalizare este cea a lipsei de coeziune internă între provincii.

„În România s-au unit Moldova cu Ţara Românească şi Transilvania cu Ţările Române, dar nu s-au integrat încă, iar noi vrem să integrăm România în UE, dar aceste provincii nu au fost integrate. Dacă ar fi fost, am fi avut şapte autostrăzi peste Carpaţi. Din lipsa asta de coeziune internă apar discuţii despre statul naţional unitar. Este la îndemâna proştilor să opereze cu astfel de criterii, dar de proşti nu ducem lipsă”, a spus Rus.

Vicepremierul Liviu Dragnea i-a răspuns lui Ioan Rus că intenţia Guvernului în ceea ce priveşte regionalizarea este ca „ghemul de la putere de la Bucureşti să se spargă, astfel încât decizia să meargă mai aproape de oameni”.

„Este şi o rezistenţă din partea funcţionarilor din Bucureşti, iar acest lucru trebuie să dispară”, a conchis Dragnea.

La Cluj-Napoca se desfăşoară, joi, a patra dezbatere publică organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare. Evenimentul face parte din seria de consultări organizate de minister începând din luna mai, în fiecare regiune de dezvoltare, pentru definitivarea propunerilor privind procesul de regionalizare-descentralizare.

La dezbatere participă vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, reprezentanţi ai grupului de lucru academic din Consiliul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), ai societăţii civile, specialişti, şefi de servicii deconcentrate, parlamentari, primari, prefecţi şi preşedinţi de consilii judeţene din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest.

Primele dezbateri au avut loc la Iaşi, Craiova şi Timişoara.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia mută un sistem Patriot în Creta pentru a contracara un eventual atac iranian asupra echipamentelor americane
Grecia mută un sistem Patriot în Creta pentru a contracara un eventual atac iranian asupra echipamentelor americane
Grecia a mutat duminică o baterie antiaeriană Patriot în insula Creta, pentru a consolida acolo apărarea unei importante baze militare în faţa riscului unor eventuale atacurile iraniene asupra......
Scandalul Nord Stream – Zelenski susţine că Ucraina nu a participat la sabotajul asupra gazoductului
Scandalul Nord Stream – Zelenski susţine că Ucraina nu a participat la sabotajul asupra gazoductului
Ucraina nu a jucat niciun rol în sabotajul din anul 2022 asupra gazoductului Nord Stream, care transporta gaz rusesc către ...
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israelul a avertizat duminică mişcarea islamistă palestiniană Hamas că îşi va intensifica operaţiunile în Fâşia ...
Vehiculele electrice au trecut de 25% din piața europeană a mașinilor noi în iulie, un nou record
Vehiculele electrice au trecut de 25% din piața europeană a mașinilor noi în iulie, un nou record
Ponderea vehiculelor electrice cu baterie (BEV) în înmatriculările de autoturisme noi din Europa a depășit 25% în luna ...