Rusia a doborât în noaptea de vineri spre sâmbătă 99 de drone ucrainene deasupra Mării Negre și a Mării Azov
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/drona-reaper-4354464-800x420.jpg)
„În timpul nopţii, apărarea aeriană a distrus şi interceptat 99 de drone ucrainene”, a declarat comandamentul militar rus pe Telegram.
Aproape jumătate dintre drone, în total 47, au fost distruse deasupra Mării Negre, iar una deasupra Mării Azov.
Regiunea cea mai afectată a fost Belgorod, unde au fost doborâte 29 de drone, urmată de Kursk cu 12 drone doborâte.
Drone au fost neutralizate şi în regiunile Rostov şi Astrahan, precum şi în peninsula Crimeea anexată.
Din cauza ameninţării reprezentate de drone, operaţiunile de pe aeroporturile Krasnodar, Saratov şi Volgograd au fost suspendate temporar.
Autorităţile locale nu au raportat pagube sau victime.
Ucraina continuă să acorde prioritate atacurilor asupra rafinăriilor şi depozitelor de combustibil ruseşti pentru a reduce aprovizionarea cu energie a maşinii de război a Kremlinului.
Rusia răspunde cu atacuri masive asupra sistemului energetic ucrainean, care au lăsat mii de ucraineni fără încălzire în mijlocul iernii, cu temperaturi de până la -17 grade Celsius.