Rusia a notificat SUA despre planurile sale de a realiza teste nucleare

Pentagonul a informat marţi că Rusia a anunţat Statele Unite despre planurile de a organiza exerciţii ale forţelor sale nucleare, refuzând să ofere detalii suplimentare despre aceste exerciţiile care este de aşteptat să includă teste ale unor rachete balistice, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 26 oct. 2022, 10:02
Rusia a notificat SUA despre planurile sale de a realiza teste nucleare

„SUA au fost notificate şi, aşa cum am subliniat anterior, acesta este un exerciţiu anual de rutină al Rusiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene, generalul de brigadă Patrick Ryder, într-un briefing de presă.”Aşadar, în acest sens, Rusia îşi respectă obligaţiile de control al armelor şi angajamentele de transparenţă în a face aceste notificări”.

Statele Unite au spus că se aşteaptă ca Rusia să testeze rachete în timpul exerciţiilor anuale „Grom” ale forţelor sale nucleare strategice, menţionând că în trecut au fost testate rachete balistice intercontinentale. Conform Noului Tratat START, Rusia este obligată să notifice în prealabil astfel de lansări de rachete, potrivit oficialilor americani.

Exerciţiile reprezintă o potenţială provocare pentru Statele Unite şi aliaţii săi, deoarece preşedintele rus Vladimir Putin a tulburat apele cu privire la intenţiile sale după ce a ameninţat în mod deschis să folosească arme nucleare pentru a apăra Rusia în invazia sa în Ucraina. Oficiali occidentali şi-au exprimat încrederea în capacitatea lor de a discerne diferenţa dintre un exerciţiu rusesc şi orice decizie a preşedintelui Putin de a da curs ameninţărilor sale nucleare.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a subliniat importanţa respectării unor astfel de cerinţe de notificare.”În timp ce Rusia se angajează într-o agresiune neprovocată şi o retorică nucleară nesăbuită, aceste măsuri de notificare asigură că nu suntem luaţi prin surprindere şi reduc riscurile unei percepţii greşite”, a spus Price.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...