Rusia a trimis din nou în Belarus baterii antiaeriene Panţîr-S

29 01. 2022
Pantir-S

Divizionul de Panţîr-S -sistem combinat de rachete sol-aer cu rază scurtă şi medie de acţiune – a fost întâmpinat cu pâine şi sare în Belarus, notează publicaţia rusă Vzgliad (pro-Kremlin).

Un divizion este format din 12 vehicule de luptă, fiecare din ele putând transporta 12 rachete antiaeriene.

În acelaşi timp, Rusia a anunţat sâmbătă încheierea exerciţiilor în Districtul militar Vest, care include zone de de la graniţa cu Ucraina, Belarus, ţările baltice şi Finlanda şi revenirea unităţilor care au participat la acestea în cazărmile de la bazele lor, potrivit EFE şi Interfax.

„Toate sarcinile trasate trupelor ca parte a verificării pregătirii de luptă au fost îndeplinite în totalitate. Continuăm activităţi planificate de antrenare de luptă” în poligoane, a declarat comandantul forţelor Districtului militar Vest, generalul Aleksandr Juravliov.

Exerciţiile în Districtul militar Vest al Federaţiei ruse au început în data de 25 ianuarie pe fondul tensiunilor crescute între Occident şi Rusia, acuzată de comasarea a zeci de mii de soldaţi la frontiera ucraineană pentru o potenţială invazie în ţara vecină.

În acelaşi timp, exerciţiile din Belarus, unde Rusia a concentrat importante trupe şi tehnică militară, între care avioane de vânătoare Su-35S, nu au început încă. Ministrul adjunct al apărării rus, Aleksandr Fomin, indicase recent că, într-o primă etapă – până pe 9 februarie – este planificată relocarea trupelor şi crearea grupurilor armate. În a doua etapă – din 10 februarie până în 20 februarie – se vor desfăşura exerciţiile comune „Allied Resolve-2022”, precizase el.

Sursa foto: Defenseromania.ro