Rusia acuză țările occidentale de blocarea negocierilor de pace cu Ucraina

Moscova a acuzat naţiunile occidentale că blochează negocierile de pace cu Ucraina, prelungind astfel războiul, informează duminică dpa.
AGERPRES - D, 03 iul. 2022, 17:27
Rusia acuză țările occidentale de blocarea negocierilor de pace cu Ucraina

„Acum este momentul când ţările occidentale pariază totul pe continuarea războiului”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la televiziunea rusă. Potrivit lui Peskov, sub conducerea SUA, Occidentul nu le permite ucrainenilor „să se gândească la pace, nici să vorbească sau să discute despre aceasta”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a referit la afirmaţii ale unor politicieni occidentali care au spus că nu vor să facă presiuni asupra Ucrainei pentru negocieri.

Însă momentul pentru negocieri va veni, şi-a exprimat convingerea Peskov. Pentru pace, Ucraina trebuie să accepte cererile Rusiei, care includ recunoaşterea Peninsulei Crimeea de la Marea Neagră drept teritoriu rus şi cedarea regiunilor Doneţk şi Lugansk, a subliniat Peskov.

Negocierile de pace ruso-ucrainene sunt în prezent suspendate, situaţie confirmată de ambele părţi. După reuniunea de la Istanbul din 29 martie nu a mai avut loc nicio întâlnire faţă în faţă între cele două delegaţii. Discuţiile au continuat o perioadă online după acea dată, dar fără progrese. Rusia a acuzat Ucraina că a revenit asupra unor propuneri formulate la Istanbul şi presupune că aceste schimbări de poziţie sunt rezultatul unor influenţe ale Washingtonului asupra Kievului.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Britanie – Noul guvern anunţă eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Marea Britanie – Noul guvern anunţă eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Guvernul britanic a anunţat marţi eliminarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la consumul de electricitate pentru gospodării în iarna viitoare, prima măsură luată în favoarea puterii de......
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la 90% din creanță
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la ...
GRAMPET Group, din care face parte Electroputere VFU Pașcani – compania desemnată câștigătoare a procedurii de achiziție ...
Bursa de la Londra (LSE) va introduce tranzacţiile non-stop anul viitor
Bursa de la Londra (LSE) va introduce tranzacţiile non-stop anul viitor
Bursa de Valori de la Londra (LSE) şi-a anunţat marţi intenţia de a lansa LSE 24, un site pe care vor putea fi făcute ...
PPC Blue România a pus în funcțiune 7 stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice la Aeroportul Otopeni
PPC Blue România a pus în funcțiune 7 stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice la Aeroportul Otopeni
PPC Blue România, parte a grupului PPC în România, a pus în funcțiune cele 7 stații de încărcare ultra-rapide pentru ...