Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin

01 01. 2026
rusia 786954034967894-2

Moscova a acuzat luni Kievul că a încercat să lovească o reşedinţă a preşedintelui rus, Vladimir Putin, în regiunea Novgorod din nordul Rusiei cu 91 de drone de atac cu rază lungă de acţiune şi, ca urmare, Rusia îşi va revizui poziţia de negociere în discuţiile în curs cu SUA privind încheierea războiului din Ucraina, scrie Agerpres.

Ucraina şi ţările occidentale au contestat versiunea Rusiei cu privire la presupusa tentativă de atac.

Într-un comunicat publicat joi pe Telegram, Ministerul rus al Apărării a precizat: „Decriptarea datelor de navigaţie a arătat că ţinta finală a atacului cu dronă ucrainean din 29 decembrie 2025 a fost o ţintă de la Reşedinţa Prezidenţială Rusă din regiunea Novgorod”. „Aceste materiale vor fi transferate părţii americane prin canalele stabilite”, a adăugat ministerul.

The Wall Street Journal a relatat miercuri că oficiali americani din domeniul securităţii naţionale au ajuns la concluzia că Ucraina nu l-a vizat pe Putin sau una dintre reşedinţele sale într-un atac cu dronă. Reuters nu a putut verifica imediat informaţia.

Ucraina a negat că ar fi efectuat un asemenea atac şi a descris acuzaţia drept parte a unei campanii de dezinformare ruseşti menite să creeze o ruptură între Kiev şi Washington după întâlnirea de la sfârşitul săptămânii dintre preşedintele SUA, Donald Trump şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.