Rusia anunţă că a prins un spion din Republica Moldova

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a capturat un agent al serviciilor de informaţii din Republica Moldova, potrivit unui comunicat emis joi de departamentul de presă al acestei instituţii, informează EFE.
AGERPRES - J, 22 ian. 2026, 10:11
Rusia anunţă că a prins un spion din Republica Moldova

„FSB al Federaţiei Ruse a dejucat activităţile ilegale ale unui agent al serviciilor de informaţii din Moldova”, se arată într-un comunicat citat de agenţia TASS.

Conform instituţiei, este vorba de un cetăţean rus care a ajuns la Moscova în decembrie anul trecut „pentru a îndeplini misiuni ale Serviciului de Informaţii şi Securitate al Moldovei împotriva securităţii Rusiei” şi care a fost reţinut de agenţi ai FSB, scrie Agerpres.

„În mijloacele de comunicare confiscate s-a găsit un schimb de mesaje cu un agent al serviciilor de informaţii din Moldova care confirmă aceste circumstanţe”, conform sursei citate.

Direcţia de investigaţii a FSB a deschis un dosar penal pe numele său pentru „cooperare clandestină cu un stat străin”, infracţiune pedepsită cu până la opt ani de închisoare, şi a impus măsura preventivă a arestului.

În acest moment inculpatul este interogat, conform FSB.

„Nu este primul caz în care serviciile de informaţii din Moldova, cu sprijin financiar din partea Occidentului, trimit agenţi în Rusia, în pofida probabilităţii mari de a fi expuşi”, se mai afirmă în comunicat.

Potrivit FSB, în mai 2025, la Moscova au fost arestaţi alţi doi agenţi, cetăţeni ai R. Moldova, care sosiseră în Rusia cu documente false pentru a desfăşura activităţi ilegale împotriva securităţii statului rus.

Relaţiile dintre Rusia şi R. Moldova, deteriorate după alegerea preşedintei pro-europene Maia Sandu, s-au agravat după declanşarea războiului din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...