Rusia anunţă că nu revine în Tratatul New START (3) dacă NATO nu negociază şi continuă să ameninţe cu posibile alte „contramăsuri”

Rusia a transmis miercuri că va trebui mai întâi să vadă o schimbare a poziţiei NATO şi o disponibilitate pentru dialog înainte de a lua în calcul revenirea sa în Tratatul Noul START privind controlul armelor nucleare, avertizând în plus cu posibile noi "contramăsuri", relatează agenţiile Reuters şi EFE.
AGERPRES - mie, 22 feb. 2023, 16:19
Rusia anunţă că nu revine în Tratatul New START (3) dacă NATO nu negociază şi continuă să ameninţe cu posibile alte

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat marţi Occidentul că prin ajutorul militar oferit Ucrainei încearcă să provoace Rusiei o „înfrângere strategică”, aşadar a decis suspendarea participării Rusiei la Tratatul Noul START sau START III. Acesta este ultimul tratat de dezarmare nucleară încă în vigoare între Rusia şi SUA, care plafonează la 1.550 numărul focoaselor nucleare desfăşurate de fiecare dintre aceste două ţări şi permite inspecţii reciproce, care însă nu s-au mai desfăşurat din anul 2020, din cauza pandemiei şi apoi a războiului în Ucraina, scrie Agerpres.

Decizia lui Putin riscă să antreneze o nouă cursă a înarmării, într-un moment periculos în care liderul de la Kremlin consideră tot mai mult războiul pe care l-a lansat anul trecut împotriva Ucrainei drept o confruntare a ţării sale cu Occidentul, care-şi intensifică în acest timp livrările de arme către Ucraina.

Întrebat în ce circumstanţe ar putea Rusia să revină în Tratatul Noul START, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a spus: „Totul va depinde de poziţia Occidentului (…) Când va exista o disponibilitate de a lua în considerare preocupările noastre, atunci situaţia se va schimba”.

La rândul său, vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov a spus într-o declaraţie acordată presei că Rusia va „monitoriza următoarele acţiuni ale Statelor Unite şi ale aliaţilor săi, inclusiv în vederea adoptării unor noi contramăsuri, dacă va fi necesar”.

Întrebat dacă SUA, în urma deciziei Rusiei de a-şi suspenda participarea la Tratatul START III, ar putea denunţa tratatul, Riabkov a răspuns că nu exclude o asemenea posibilitate. „Nu exclud nimic. (Statele Unite) au denunţat în decursul timpului multe tratate”, a răspuns vice-ministrul rus. El a mai afirmat că în prezent nu există dialog între Moscova şi Washington şi nici „nu se ştie când va fi reluat”, adăugând că actuala conduită a SUA „nu inspiră optimism”.

În lunile premergătoare lansării campaniei militare ruse în Ucraina, Rusia a cerut Occidentului „garanţii de securitate”, solicitare care apoi, până când Rusia a declanşat războiul, a făcut obiectul unor tratative diplomatice intense şi în cele din urmă eşuate, Washingtonul considerând inacceptabile cererile Moscovei.

Rusia a solicitat în special retragerea infrastructurii militare a NATO pe poziţiile precedente anului 1997 – adică înaintea extinderii Alianţei către Est – şi promisiunea că nu va mai exista nicio nouă extindere a NATO către statele foste sovietice, mai ales către Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ oficial din Marea Britanie –  Surpriză la datele privind şomajul
Anunţ oficial din Marea Britanie – Surpriză la datele privind şomajul
Rata şomajului în Marea Britanie s-a menţinut la 4,9% în mod neaşteptat, în perioada martie - mai 2026, în pofida turbulenţelor politice, arată datele publicate marţi de Oficiul Naţional......
Grindeanu dă alarma – Sesiune extraordinară. Preşedintele Camerei Deputaţilor a decis convocarea Biroului permanent începând de luni 27 iulie 2026
Grindeanu dă alarma – Sesiune extraordinară. Preşedintele Camerei Deputaţilor a decis convocarea Biroului permanent ...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că a decis convocarea Biroului permanent, urmând să solicite ...
Scandal la cadastru/atacul cibernetic de la ANCPI/TVA 9%. Ce spune un senator PNL despre antecontractele semnate înainte de 1 august 2026 şi ce nu a înţeles Bolojan
Scandal la cadastru/atacul cibernetic de la ANCPI/TVA 9%. Ce spune un senator PNL despre antecontractele semnate înainte ...
Scandal cadastru (ANCPI)/ ATAC CIBERNETIC - Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc a afirmat că propunerea sa de păstrare a TVA ...
John Cleworth, specialist în strategii de preț, numit vicepreședinte al Dacia
John Cleworth, specialist în strategii de preț, numit vicepreședinte al Dacia
Începând cu data de 1 septembrie 2026, John Cleworth este numit în funcția de Vicepreședinte Dacia responsabil de Strategie, ...