Rusia anunţă capturarea oraşului Kurahove, în estul Ucrainei

După câteva luni de lupte intense, armata rusă a preluat controlul asupra bastionului ucrainean Kurahove, în regiunea de est Doneţk, a afirmat luni Ministerul Apărării rus într-un comunicat, transmite EFE.
AGERPRES - lun, 06 ian. 2025, 10:35
Rusia anunţă capturarea oraşului Kurahove, în estul Ucrainei

„În cadrul ofensivei unităţilor Districtului Militar Sudic, oraşul Kurahove, cel mai dens centru urban din regiunea de sud-vest a Donbasului, a fost complet eliberat”, a indicat comandamentul rus pe Telegram.

Potrivit Ministerului Apărării rus, „timp de zece ani, regimul de la Kiev a transformat oraşul într-un puternic bastion defensiv, cu o reţea largă de poziţii de foc şi tuneluri subterane”, scrie Agerpres.

Oraşul este protejat la nord de barajul Kurahove, „care a limitat substanţial posibilităţile de manevră ale unităţilor de asalt ruse”, a menţionat ministerul rus.

Pentru a apăra oraşul, Ucraina a trimis un număr mare de trupe, ”care au inclus unităţi naţionaliste şi mercenari străini, sprijiniţi de artilerie şi tancuri”, a declarat ministerul rus, fără a prezenta dovezi, adăugând totodată că armata ucraineană a concentrat 26 de batalioane cu peste 15.000 de militari în Kurahove.

„Datorită acţiunilor profesioniste ale forţelor ruse, în timpul eliberării Kurahove, inamicul a pierdut 80% din forţe (peste 12.000 de oameni), aproximativ 3.000 de maşini de luptă, inclusiv 40 de tancuri şi alte vehicule blindate. În timpul celor două luni de lupte din Kurahove, media zilnică a victimelor armatei ucrainene a variat între 150 şi 180 de soldaţi între morţi şi răniţi”, după cum susţine partea rusă.

Capturarea acestui oraş, un important centru logistic, face ”mult mai dificilă aprovizionarea ariergardei şi armatei ucrainene în sectorul Doneţk, iar regimul de la Kiev pierde posibilitatea de a bombarda populaţia civilă din Doneţk cu artileria sa”, a continuat Ministerul Apărării rus.

Capturarea Kurahove permite trupelor ruse să iasă din spaţiul operaţional şi „să mărească viteza de eliberare a teritoriilor Republicii Populare Doneţk”, a adăugat sursa citată.

În Kurahove, care avea în jur de 22.000 de locuitori înainte de război, se află o centrală electrică.

După capturarea oraşului Kurahove, forţele ruse se vor concentra pe capturarea oraşelor Toreţk şi Ceasiv Iar din regiunea Doneţk, continuând în acelaşi timp să înainteze către Pokrovsk, un important hub logistic ucrainean.

În plus, trupele ruse vor înainta către graniţa administrativă a regiunii Dnipropetrovsk cu perspectiva declanşării ostilităţilor în acea regiune şi sporirea controlului asupra teritoriului regiunii Doneţk în toate direcţiile, scrie EFE.

În acelaşi timp, bloggeri ruşi de război, citaţi de Reuters, au declarat că Ucraina ataca luni pentru a doua zi în interiorul regiunii ruse Kursk, unul dintre ei descriind situaţia ca fiind îngrijorătoare.

Ucraina a început o nouă ofensivă duminică la Kursk, unde forţele sale au trecut graniţa pe 6 august 2023 şi în ultimele cinci luni au rezistat încercărilor ruse de a-i împinge înapoi.

Ministerul Apărării rus a declarat că forţele sale au respins primele atacuri ucrainene duminică, la nord de o autostradă care duce spre capitala regională Kursk.

Dar bloggeri militari ruşi – un grup de corespondenţi de război şi experţi care, deşi susţin efortul de război al Moscovei, au criticat adesea deficienţele acestuia – au declarat că lupte intense continuă pentru a doua zi.

„Dimineaţa în regiunea Kursk începe din nou îngrijorător. Este evident că eşecul de ieri nu va opri inamicul şi el va încerca din nou să-şi impună voinţa asupra noastră astăzi”, a postat un blogger, Iuri Podoliaka, pe Telegram.

Rusia controlează aproximativ o cincime din Ucraina, după aproape trei ani de război, dar succesul neaşteptat al Ucrainei de a invada şi de a păstra o bucată de teritoriu rus ar putea ajuta poziţia sa de negociere, deoarece ambele părţi se pregătesc pentru posibile discuţii de pace anul acesta.

Ambele tabere s-au străduit să-şi îmbunătăţească poziţiile pe câmpul de luptă înainte ca preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să depună jurământul pe 20 ianuarie. Trump a declarat în repetate rânduri că va pune capăt rapid războiului, dar fără a explica în ce mod.

Te-ar mai putea interesa și
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru operatorii de pariuri sportive, cu zeci de miliarde de dolari în joc,......
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului i-a acriticat pe europeni și a cerut pragmatism din partea acestora
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului ...
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, i-a criticat sâmbătă din nou pe aliaţii europeni ai Washingtonului, reproşându-le ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, ...