Rusia anunţă exerciţii militare cu armele nucleare, în zilele următoare

Rusia - Armata va efectua în perioada 19-21 mai exerciţii cu forţele nucleare, a anunţat marţi ministerul apărării de la Moscova, conform agenţiilor Reuters şi AFP.
AGERPRES - mar, 19 mai 2026, 09:18
Rusia anunţă exerciţii militare cu armele nucleare, în zilele următoare

La manevre vor participa peste 64.000 de militari şi 7800 de echipamente, inclusiv 200 de lansatoare de rachete. Vor fi lansate din poligoane de testare de pe teritoriul Rusiei mai multe rachete balistice şi de croazieră, arată comunicarea oficială.

„Exerciţiul va aborda şi probleme legate de instruirea comună şi utilizarea armelor nucleare desfăşurat pe teritoriul Republicii Belarus”, a precizat ministerul, scrie Agerpres.

Guvernul de la Minsk anunţase exerciţiile comune ruso-belaruse încă de luni, dând totodată asigurări că acestea „nu sunt îndreptate împotriva unor ţări terţe şi nu constituie o ameninţare pentru securitatea regională”.

Manevrele au început cu numai câteva ore înainte de sosirea preşedintelui Vladimir Putin într-o vizită în China.

În cei peste patru ani de război cu Ucraina, Rusia a ameninţat de mai multe ori că va recurge la armamentul atomic.

În februarie a expirat tratatul New START, care limita arsenalele nucleare ale Rusiei şi Statelor Unite. Anul trecut, forţele armate ruse au desfăşurat în Belarus racheta hipersonică Oreşnik, cu capacitate nucleară.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...