Rusia ar putea acorda Ungariei, Greciei şi Ciprului excepţii de la embargoul pe importul de produse agroalimentare din UE

Economica.net
19 05. 2015
eu_x_russia_48855800_48460100_92455200_37184900

Ca represalii la sancţiunile adoptate împotriva Rusiei pentru acţiunile ei destabilizatoare în Ucraina, guvernul de la Moscova a impus anul trecut în luna august un embargou asupra majorităţii produselor agroalimentare importate din ţările ce au subscris acestor sancţiuni.

Totuşi, deşi respectă şi ele sancţiunile, în virtutea apartenenţei la Uniunea Europeană, cele trei state menţionate au păstrat relaţii politice şi economice foarte strânse cu Rusia, iar oficialii lor s-au pronunţat public în mod repetat împotriva acestor sancţiuni şi s-au ferit să critice anexarea Crimeii sau sprijinul acordat de Moscova separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.

Drept urmare, şeful autorităţii veterinare ruse, Serghei Dankvert, a anunţat că 15 companii din Ungaria şi câteva din Grecia şi Cipru ar putea primi permisiunea să reia exporturile în Rusia.

Oficial, embargoul instituit de Moscova urmează să expire pe 7 august, dar el ar putea fi prelungit dacă şi Uniunea Europeană va prelungi sancţiunile, în contextul evoluţiei sub aşteptări a procesului de pace din Ucraina.

Preşedintele rus Vladimir Putin consideră acest embargou drept o oportunitate pentru sporirea producţiei interne în sectorul agroalimentar. De asemenea, înaintea instituirii embargoului, circa 6.000 de companii europene exportau în Rusia produse agroalimentare, acestea fiind înlocuite în prezent de societăţi din Asia, Africa şi America Latină, dar şi din ţări europene care nu sunt membre ale UE, cum este Serbia.

‘Acum în magazinele noastre puteţi găsi brânză din Uruguay şi Paraguay, produse lactate din Chile, iar multe state africane, mai ales Tunisia şi Maroc, şi-au sporit livrările de stridii’, a mai declarat Serghei Dankvert.