Rusia cere Uniunii Europene să revizuiască Acordul de asociere cu Ucraina – surse

Economica.net
19 09. 2014
ucraina_ue_45678976543_21295800

În respectiva scrisoare, oficialul rus cere comisarului european ‘stabilirea unui mandat clar’ pentru discuţiile trilaterale UE-Ucraina-Rusia privind relaţiile comerciale dintre blocul comunitar şi Kiev, şi anume ‘pregătirea unor propuneri de amendamente pentru acordul de asociere al Ucrainei la Uniunea Europeană’. Aceste amendamente trebuie să conţină ‘formule obligatorii sub aspect juridic menite să răspundă preocupărilor părţii ruse’, adaugă ministrul rus.

Un responsabil european neprecizat a confirmat agenţiei France Presse primirea scrisorii şi a menţionat că în prezent Comisia Europeană pregăteşte un răspuns, scrie Agerpres.

Acordul de asociere a fost ratificat marţi concomitent de Parlamentul European şi de Rada Supremă de la Kiev. Dar Comisia Europeană a anunţat totodată că aplicarea acordului de liber schimb cuprins în înţelegere va fi amânată până la începutul anului 2016, pentru ca până atunci să se poată negocia cu Rusia o soluţie care să atenueze temerile acesteia cu privire la efectele negative ale acordului asupra economiei sale.

Guvernul de la Moscova reclamă de asemenea că Ucraina încearcă să obţină beneficii atât de pe urma relaţiilor sale comerciale privilegiate cu Rusia, cât şi de pe urma acordului de asociere cu UE.

Cancelarul german Angela Merkel a cerut să se ţină cont de preocupările manifestate de Rusia.

Totuşi, surse citate de AFP susţin că, deşi Comisia Europeană a acceptat un dialog cu Moscova, nu are în vedere o negociere efectivă, iar discuţiile se vor limita la modalităţile de implementare a acordului deja ratificat, o revizuire a acestuia necesitând reluarea negocierilor cu guvernul de la Kiev.