Rusia crede că Nord Stream 2 va obţine certificarea necesară – RBC

Rusia crede că gazoductul Nord Stream 2 va obţine certificarea necesară şi în cele din urmă va începe să funcţioneze, a declarat miercuri viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak pentru grupul media RBC, citat de Reuters.
AGERPRES - mie, 29 dec. 2021, 08:45
Rusia crede că Nord Stream 2 va obţine certificarea necesară - RBC

Construcţia conductei, destinată să transporte gaz din Rusia către Germania pe sub Marea Baltică şi ocolind Ucraina, a fost
finalizată în septembrie, dar ea rămâne inactivă în timp ce aşteaptă aprobările autorităţilor de reglementare de la Berlin şi Bruxelles.

Proiectul a devenit din ce în ce mai politizat pe fondul creşterii tensiunilor dintre Rusia şi Occident, care se teme că Moscova ar putea ataca Ucraina pentru a o împiedica să creeze legături strânse cu NATO. Rusia neagă că are astfel de planuri, aminteşte Reuters.

Directorul executiv al companiei energetice de stat din Ucraina Naftogaz a declarat luna trecută că speră că gazoductul Nord Stream 2 nu va fi conectat, spunând că nu este conform cu legislaţia europeană.

Întrebat dacă Rusia are un „Plan B” în cazul în care Nord Stream 2 nu va fi certificat, Novak a spus: „Nu luăm în considerare astfel de opţiuni şi noi credem că va fi lansat în conformitate cu calendarele stabilite pentru certificare”.

Se aşteaptă ca certificarea să nu fie finalizată mai devreme de sfârşitul primului semestru al anului 2022.

El a mai spus că Rusia speră să nu apară noi cerinţe pentru proiect.

Potrivit lui Novak, Rusia este pregătită să mărească exporturile de gaze către Europa, confruntată cu creşterea vertiginoasă a preţurilor pe fondul cererii crescute şi lipsei de aprovizionare, dar pe baza unor contracte pe termen lung – un aranjament ocolit de companiile europene în favoarea unor acorduri de tranzacţii pe termen scurt.

Te-ar mai putea interesa și
128 de state au ajuns la un acord cu privire la folosirea armelor autonome de luptă. SUA și Rusia nu fac parte din înțelegere
128 de state au ajuns la un acord cu privire la folosirea armelor autonome de luptă. SUA și Rusia nu fac parte din înțelegere
Cele 128 de state parte la un cadru care reglementează sau interzice armele cu diferite grade de autonomie sau care mutilează au convenit sâmbătă asupra unui document care ar putea deschide......
AIEA anunță că Ucraina și Rusia au convenit la un armistițiu în jurul centralei nucleare Zaporojie, cea mai mare din Europa, pentru a permite reparații
AIEA anunță că Ucraina și Rusia au convenit la un armistițiu în jurul centralei nucleare Zaporojie, cea mai mare din ...
Rusia şi Ucraina au convenit asupra unui armistiţiu în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, ocupată de forţele ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB a finalizat asfaltarea nodului rutier Bacău Nord. Când va fi dat în trafic
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB a finalizat asfaltarea nodului rutier Bacău Nord. Când va fi dat în trafic
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu nodul rutier Bacău Nord, unde muncitorii UMB au finalizat lucrările ...
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară rămâne staționar, cu mult sub media multianuală
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară rămâne staționar, cu mult sub media multianuală
Debitele râurilor din ţară au fost relativ staţionare în intervalul vineri, ora 7.00 - sâmbătă, ora 7.00, exceptând ...