Rusia: Fondul suveran vrea să îşi majoreze controlul asupra Transneft, compania care deţine monopolul pe oleoducte

Economica.net
05 09. 2017
transneft_7559_25415000

Deşi Guvernul rus deţine toate acţiunile ordinare ale Transneft, controlează doar 78,1% din capitalul companiei, în condiţiile în care 21,9% din acest capital este în acţiuni preferenţiale. În prezent, doar acţiunile preferenţiale ale Transneft sunt tranzacţionate, iar Russian Direct Investment Fund a devenit acţionar în acest an după ce un grup privat de investiţii din Rusia şi-a vândut acţiunile preferenţiale pe care le deţinea la Transneft.

Potrivit Gazprombank, care se ocupă de relaţia cu investitorii Transneft, în prezent RDIF deţine în mod direct 0,43% dintre acţiunile preferenţiale Transneft, în timp ce Russia-China Investment Fund, un fond înfiinţat de fondurile suverane de investiţii din Rusia şi China, deţine alte 1,49% din acţiunile preferenţiale Transneft.

Într-un interviu acordat Reuters, Kirill Dmitriev a declarat că unii parteneri din Orientul Mijlociu au investit şi ei în acţiuni preferenţiale Transneft, dar nu le-a dezvălui identitatea sau care sunt participaţiile pe care le deţin.

‘Credem că există şansa să ne majorăm în mod semnificativ expunerea, iar partenerii noştri din Asia şi Orientul Mijlociu sunt interesaţi de acest lucru’, a spus Kirill Dmitriev, fără a preciza de la cine vrea să cumpere acţiuni RDIF.

Potrivit Gazprombank cea mai mare parte din acţiunile preferenţiale Transneft, 53,6%, sunt deţinute de un fond care la rândul său este controlat de grupul Gazprombank şi o divizie a Transneft.

Kirill Dmitriev a informat că Fondul suveran de investiţii al Rusiei a demarat deja discuţiile cu Guvernul de la Moscova în ideea conversiei acţiunilor preferenţiale Transneft în acţiuni ordinare.

‘În acest fel, acţionarii vor putea juca un rol mai activ în afacerile companiei, iar statul va păstra controlul, urmând să deţină 78% din capital după conversie’, a spus Dmitriev.

Directorul RDIF nu a dorit să comenteze dacă această conversie ar putea avea legătură cu planurile pe termen lung ale Moscovei de a privatiza Transneft, planuri care au fost amânate din cauza preţului scăzut al petrolului şi a opoziţiei echipei manageriale faţă de ideea de a vinde o parte importantă din acţiuni.