Rusia „înclină spre o invazie totală” în Ucraina, declară premierul britanic Boris Johnson

Preşedintele rus Vladimir Putin pare să 'încline spre o invazie pe scară largă' în Ucraina, a declarat marţi premierul britanic Boris Johnson, care a prezidat o reuniune a comitetului de urgenţă COBRA, pe care l-a convocat după ultimele evoluţii în criza ucraineană, apreciind că prin recunoaşterea entităţilor separatiste Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei liderul rus a 'distrus complet dreptul internaţional', potrivit Reuters şi EFE.
AGERPRES - mar, 22 feb. 2022, 13:12
Rusia

Într-o declaraţie făcută presei în finalul reuniunii COBRA, Johnson a subliniat că ţara sa se pregăteşte să aplice ‘un pachet imediat de sancţiuni economice’, după ce Rusia a recunoscut autoproclamatele republici separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

Aceste măsuri, a adăugat şeful guvernului britanic, vor fi îndreptate împotriva Rusiei şi vor avea ca scop să afecteze ‘cât mai mult posibil’ interesele economice ruseşti.

Preşedintele Vladimir Putin a ordonat desfăşurarea de trupe ruse în două regiuni separatiste din estul Ucrainei, după ce le-a recunoscut independenţa luni, accelerând astfel o criză care ar putea duce la un război major, aşa cum şi-a exprimat temerile Occidentul.

Regatul Unit va continua să depună eforturi pentru ca Putin să eşueze dacă va încerca să invadeze Kievul, a declarat Johnson, care speră să anunţe marţi dimensiunea primelor sancţiuni pe care ţara sa le va adopta, dar el nu a exclus mai multe sancţiuni în cazul unui ‘comportament iraţional’ din partea ruşilor.

Reuters relatează, citând un martor, că a văzut tancuri şi alte echipamente militare trecând prin oraşul Doneţk, controlat de separatişti, după ce Putin a recunoscut oficial regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk şi a ordonat desfăşurarea forţelor ruse pentru ‘menţinerea păcii’.

‘Se poate trage concluzia că invadarea Ucrainei a început’, a declarat ministrul britanic al sănătăţii Sajid Javid pentru Sky News. ‘Ruşii, preşedintele Vladimir Putin au decis să atace suveranitatea Ucrainei şi integritatea sa teritorială’, a spus el. ‘Vom institui sancţiuni aşa cum am spus că o vom face’, a adăugat Sajid Javid.

Marea Britanie a ameninţat să taie accesul companiilor ruse la dolari americani şi la lire sterline, împiedicându-le să obţină finanţare pe pieţele de capital de la Londra şi să deschidă păpuşile Matrioşka ale companiilor deţinute de ruşi pentru a-i descoperi pe adevăraţii beneficiari.

Londra nu a precizat încă cine va fi vizat de sancţiuni, dar a promis că oligarhii ruşi nu vor avea unde să se ascundă. Johnson a spus că ar putea fi vizate bănci ruseşti.

Javid a spus că sancţiunile vor fi anunţate în declaraţia făcută de Boris Johnson în parlament cu privire la ceea ce se întâmplă pe teren şi ce fel de măsuri intenţionează Regatul Unit să ia.

‘Sunt sigur că vom face acele sancţiuni cât mai ţintite posibil, cu persoane care sunt responsabile pentru această încălcare flagrantă a dreptului internaţional’, a spus el.

 

Te-ar mai putea interesa și
Interzis pentru bateriile portabile în avioane, în Japonia, începând cu 24 aprilie
Interzis pentru bateriile portabile în avioane, în Japonia, începând cu 24 aprilie
Japonia va interzice utilizarea bateriilor portabile în avioane începând cu 24 aprilie, a anunţat marţi Ministerul Terenurilor, Infrastructurii, Transporturilor şi Turismului de la Tokio în......
Livrările BMW Group din primul trimestru au scăzut cu 3,5%. Comenzile sunt însă în creștere
Livrările BMW Group din primul trimestru au scăzut cu 3,5%. Comenzile sunt însă în creștere
Grupul german BMW a vândut la nivel mondial în primele trei luni din acest an 565.748 de vehicule, valoare în scădere ...
Recensământ BNR – Ce se întâmplă în familia „tradiţională” românească. Banca Naţională merge în gospodăriile din ţară să vadă care e situaţia financiară a populaţiei
Recensământ BNR – Ce se întâmplă în familia „tradiţională” românească. Banca Naţională merge ...
Recensământ BNR - Banca Naţională a României (BNR) va realiza cercetarea statistică "Finanţarea şi consumul gospodăriilor ...
Acord istoric în domeniul apărării între SUA şi Indonezia
Acord istoric în domeniul apărării între SUA şi Indonezia
SUA au anunţat luni un parteneriat în domeniul apărării, calificat drept "major", cu Indonezia, vizând în special modernizarea ...