Rusia înregistrează un deficit bugetar de aproape 29 de miliarde de dolari în primele trei luni ale anului

Deficitul bugetului federal al Rusiei s-a situat la 2.400 de miliarde de ruble (28,93 de miliarde de dolari) în primul trimestru din 2023, în urma majorării cheltuielilor şi a reducerii veniturilor din energie, a informat Ministerul de Finanţe, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 07 apr. 2023, 20:14
Rusia înregistrează un deficit bugetar de aproape 29 de miliarde de dolari în primele trei luni ale anului

În primul trimestru din 2022, Rusia înregistrase un excedent bugetar de 1.130 de miliarde de ruble, dar de atunci resursele publice au fost afectate de majorarea cheltuielilor pentru campania militară şi de efectele sancţiunilor occidentale asupra exporturilor sale esenţiale de petrol şi gaze.

Ministerul de Finanţe a renunţat de anul trecut să publice datele lunare privind evoluţia cheltuielilor. Pe baza calculelor Reuters, Rusia a înregistrat în martie un excedent bugetar de 181 de miliarde de ruble, îmbunătăţind deficitele de 821 de miliarde de ruble din februarie şi de 1.760 de miliarde de ruble din ianuarie.

Veniturile au scăzut cu 20,8% în primul trimestru din 2023, faţă de perioada similară din 2022, la 5.700 miliarde de ruble, în principal în urma unui declin de 45% al veniturilor din energie, conform datelor preliminare ale Ministerului de Finanţe.

Cheltuielile au accelerat cu 34% în primul trimestru din 2023, la 8.100 de miliarde de ruble.

Restricţiile internaţionale impuse Rusiei ca răspuns la invadarea Ucrainei, inclusiv un plafon de preţ de 60 de dolari pentru un baril de ţiţei, impus de G7 (grupul statelor puternic industrializate), au creat o situaţie în care ţiţeiul rusesc Urals se vinde la un discount semnificativ de preţ faţă de ţiţeiul Brent.

Moscova se bazează pe veniturile din exporturile de petrol şi gaze, care anul trecut s-au situat la 11.600 miliarde de ruble (154,68 de miliarde de dolari), pentru a finanţa cheltuielile bugetare. Diminuarea veniturilor din exporturile de petrol şi gaze a forţat Moscova să înceapă să cheltuie o parte din rezervele sale valutare pentru a acoperi un deficit bugetar care a crescut din cauza costurilor asociate cu invadarea Ucrainei.

Duminică, vicepremierul Alexander Novak a anunţat că Rusia a decis să prelungească reducerea cu 500.000 de barili pe zi a producţiei de petrol până la finele anului. „Ca măsură preventivă împotriva unei noi volatilităţi pe piaţă, Federaţia Rusă va implementa o reducere voluntară a producţiei de 500.000 de barili pe zi, până la finele lui 2023, comparativ cu producţia medie din luna februarie”, a precizat Alexander Novak, într-un comunicat de presă.

În data de 10 februarie, Novak anunţa că Rusia îşi va reduce producţia de petrol cu 500.000 de barili pe zi până la finele lunii martie, pentru ca la data de 21 martie să anunţe că reducerea producţiei va continua până la finele lunii iunie.

Te-ar mai putea interesa și
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în ţările în curs de dezvoltare, care deja se confruntă cu şocuri......
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile ...
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...