Rusia îşi va rambursa datoria externă în ruble

Rusia va asigura serviciul datoriei externe în ruble, ca urmare a deciziei SUA de a pune capăt, începând de miercuri, unei excepţii care permitea Moscovei să îşi ramburseze datoriile în dolari, a anunţat Ministerul rus de Finanţe, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 25 mai 2022, 15:47
Rusia îşi va rambursa datoria externă în ruble

„Actuala situaţie nu are nimic în comun cu cea din 1998, când Rusia nu avea suficiente fonduri pentru a-şi plăti datoriile”, a subliniat în comunicat ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, făcând referire la anul în care Rusia a intrat în incapacitate de plată. Acum Rusia se confruntă cu o „situaţie artificială creată de o ţară ostilă”, a spus Siluanov. „Avem banii şi suntem dispuşi să ne plătim datoriile”, a adăugat Anton Siluanov.

Anunţul Moscovei vine la o zi după ce Trezoreria americană a anunţat că nu va prelungi o autorizaţie, care expiră la 25 mai, şi care permite derularea tranzacţiilor necesare pentru efectuarea de plăţi cu privire la datoriile Ministerului rus de Finanţe şi Băncii Centrale a Rusiei. Această decizie creează noi dificultăţi pentru Rusia în încercarea de a-şi plăti datoriile şi a evita să fie declarată în incapacitate de plată.

„Având în vedere că refuzul prelungirii acestei autorizaţii face imposibilă continuarea serviciului datoriei externe în dolari, rambursările se vor face în moneda rusească şi cu posibilitatea convertirii ulterioare în moneda iniţială prin National Settlement Depository (Depozitarul Central din Rusia – n. r.) ca agent de plată”, precizează comunicatul Ministerului rus de Finanţe.

Decizia Washingtonului de a pune capăt excepţiei care permitea Moscovei să îşi ramburseze datoriile în dolari vine cu două zile înainte de următoare scadenţă de plăţi pentru Rusia, care vineri ar urma să ramburseze dobânzi în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari pentru două emisiuni de obligaţiuni. Însă, potrivit agenţiei de presă Itar Tass, autorităţile ruse se aşteptau ca excepţia să fie eliminată, astfel că au transferat banii încă de săptămâna trecută în ideea de a o lua înaintea restricţiilor.

Pe lângă scadenţa din 27 mai, Guvernul rus mai are de onorat 12 plăţi până la finele anului.

Potrivit datelor oficiale, datoria externă a Rusiei se situează undeva între 4.500 şi 4.700 de miliarde de ruble (adică între 78 şi 81 de miliarde de dolari la cursul de schimb actual), echivalentul a 20% din datoria publică totală.

Te-ar mai putea interesa și
Putin îndeamnă Germania să ia o decizie privind reluarea livrărilor de gaze naturale prin conducta Nord Stream
Putin îndeamnă Germania să ia o decizie privind reluarea livrărilor de gaze naturale prin conducta Nord Stream
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia este pregătită să reia livrările de gaze către Germania prin conducta Nord Stream, grav avariată de exploziile submarine din 2022, dar......
Șeful uneia dintre cele mai mari bănci din Rusia avertizează că economia țării ar putea stagna în acest an
Șeful uneia dintre cele mai mari bănci din Rusia avertizează că economia țării ar putea stagna în acest an
Creşterea economică a Rusiei ar putea stagna în acest an, deoarece costurile ridicate cu împrumuturile sufocă investiţiile ...
Petrișor Peiu (AUR): Regimul lui Nicuşor Dan începe să semene cu regimul lui Carol al II-lea, iar Eugen Tomac pare un Guţă Tătărescu. Este nevoie de alegeri anticipate
Petrișor Peiu (AUR): Regimul lui Nicuşor Dan începe să semene cu regimul lui Carol al II-lea, iar Eugen Tomac pare un ...
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a criticat, joi, desemnarea ca premier a lui Eugen Tomac, pentru că acesta nu ar ...
Ciprian Ciucu: E nevoie în următorii doi ani de lucrări de infrastructură serioase. Fac apel la bucureşteni să înţeleagă că este drumul corect
Ciprian Ciucu: E nevoie în următorii doi ani de lucrări de infrastructură serioase. Fac apel la bucureşteni să înţeleagă ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis joi că, în următorii doi ani, va fi nevoie de lucrări de infrastructură ...