Rusia neagă că ar exista o legătură directă între tranzacţia cu motorină a SUA şi poziţia Moscovei faţă de Ucraina

Kremlinul a declarat marţi că nu vede nicio legătură directă între acordul privind exportul de motorină rusească către Statele Unite şi poziţia Moscovei în privinţa negocierilor de pace din Ucraina, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 13 oct. 2026, 15:09
Rusia neagă că ar exista o legătură directă între tranzacţia cu motorină a SUA şi poziţia Moscovei faţă de Ucraina

Declaraţia a fost făcută ca răspuns la un articol publicat de Reuters, bazat pe surse, care relata că emisarii preşedintelui american Donald Trump le-au spus vineri oficialilor ucraineni că acordul pentru a permite exporturile de motorină rusească face parte dintr-o încercare de a readuce Rusia la masa negocierilor pentru un posibil acord de pace în Ucraina, scrie Agerpres.

„Nu văd nicio legătură directă aici”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă zilnică cu jurnaliştii.

„De fapt, acesta este un domeniu foarte benefic reciproc de cooperare ruso-americană. Serveşte interesele Statelor Unite, ale pieţelor globale de energie şi ale Federaţiei Ruse. De aceea se întâmplă”, a adăugat el.

Negocierile serioase pentru a încheia războiul s-au blocat, iar secretarul american de stat Marco Rubio a estimat joi că acest conflict a ajuns într-un impas periculos, chiar dacă a promis că Washingtonul va continua să încerce să găsească o cale de a opri luptele.

Dmitri Peskov a respins, de asemenea, criticile europene la adresa acordului privind motorina, calificându-le drept „cinice”, având în vedere că Europa continuă să cumpere o parte din petrolul şi gazele naturale lichefiate ruseşti.

Rusia încă furnizează o cantitate redusă de petrol Slovaciei şi Ungariei prin Ucraina, prin conducta Drujba, construită în perioada sovietică.

„Rusia îşi furnizează mărfurile competitive pe pieţele globale şi vom continua să facem acest lucru”, a spus Peskov.

Te-ar mai putea interesa și
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o problemă de adecvanţă, mai ales în orele de seară, chiar dacă, până......
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac cu mari condiții și supraveghetor independent-CONFIRMARE
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac ...
Consiliul Concurenței a dat acordul final pentru preluarea Campion Broker, intermediar de asigurări de top 10, de către ...