Rusia nu are, deocamdată, planuri de a relaxa şi mai mult restricţiile privind exporturile de motorină

Rusia nu are, deocamdată, planuri vizând relaxarea restricţiilor care au mai rămas în ceea ce priveşte exporturile de motorină, a declarat joi vicepremierul rus, Alexander Novak, sugerând că nu vor exista alte veşti bune pentru piaţa carburanţilor care este în prezent una tensionată, transmite Bloomberg.
AGERPRES - J, 19 oct. 2023, 10:17
Rusia nu are, deocamdată, planuri de a relaxa şi mai mult restricţiile privind exporturile de motorină

„Nu există o decizie deocamdată. Dar dacă vor fi probleme, le vom analiza la Ministerul Energiei”, a declarat Alexander Novak pentru Bloomberg News.

Chiar dacă Rusia, cel mai mare furnizor mondial de motorină, a ridicat la începutul acestei luni un embargou referitor la cea mai mare parte a exporturilor, unele restricţii au rămas în vigoare.

Guvernul de la Moscova a permis exporturile de motorină cu condiţia ca toţi marii producători ruşi de carburanţi să păstreze cel puţin 50% din producţia de motorină pentru piaţa internă. De asemenea, exporturile de motorină sunt posibile cu condiţia ca aceşti carburanţi să fie livraţi spre porturile ruseşti via conducte. În schimb, livrările de motorină via căile ferate rămân în continuare interzise.

Embargoul iniţial anunţat de Moscova, care a ajutat la calmarea preţurilor pe piaţa internă, a perturbat pieţele mondiale de motorină. Restricţiile ruseşti au venit într-un moment în care reducerea producţiei de petrol a OPEC+ a dus la diminuarea livrărilor de ţiţei către rafinării, care au probleme în a produce suficientă motorină într-un moment în care cererea creşte înainte de venirea iernii.

Interdicţia rusească privind exporturile de motorină a durat doar două săptămâni după care Moscova a optat pentru eliminarea celei mai mari părţi a restricţiilor pentru a evita creşterea stocurilor de carburanţi.

Guvernul rus continuă discuţiile cu privire la finanţarea unor subvenţii mai mari pentru livrările interne de motorină şi benzină, a mai spus vicepremierul Alexander Novak. „Acest subiect este avut în vedere”, a spus Novak, adăugând că o decizie este aşteptată „în viitorul apropiat”.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu......
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte luni – date INS
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv ...
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Pregătirile pentru noul an școlar au început mai devreme, iar ritmul cumpărăturilor crește pe măsură ce se apropie ...
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule ...