Rusia nu are planuri să împrumute Ciprului cinci miliarde de euro. Riscurile sunt prea mari

Economica.net
26 12. 2012
flag_of_russia_48387800

„Nu avem planuri sau instrucţiuni să procedăm astfel. Este evident că un singur creditor nu pote lucra cu Cipru. Oricine intervine pe baze individuale pentru a finanţa guvernul Ciprului sau pentru a ajuta la recapitalizarea băncilor şi-ar asuma riscuri enorme”, a declarat secretarul de stat Sergei Storchak într-un interviu pentru Bloomberg.

Rusia ar putea lua în calcul un sprijin financiar pentru Cipru în cadrul unui pachet internaţional de ajutor, după ce zona euro ia o decizie în această privinţă, a declarat, săptămâna trecută, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Cipru a devenit la sfârşitul lunii iunie a patra ţară din zona euro, începând din 2010, care a cerut ajutor financiar. Pe lângă cererile de împrumuturi de la zona euro şi FMI, Cipru încearcă să obţină noi fonduri şi de la Rusia, după ce a primit anul trecut un credit de 2,5 miliarde de euro de la guvernul de la Moscova.

Un acord financiar cu zona euro şi FMI va fi semnat până la 12 februarie, potrivit unor oficiali europeni citaţi de presa elenă.

Cipru ar putea avea nevoie de până la 17,5 miliarde de euro, aproape cât PIB al ţării, pentru a acoperi deficitul bugetar şi pentru a recapitaliza băncile, a declarat în noiembrie ministrul de Finanţe Vassos Shiarly.