Rusia nu mai prezintă interes

Dacă este să se dea crezare scriitorului fantast Ray Bredbery, uneori este suficient un fleac, cum ar fi un fluture strivit, pentru ca istoria să o ia pe alt drum. În povestea cu summitul G8, cel mai jignitor lucru pentru Rusia îl va constitui situaţia în care, odată cu schimbarea persoanei care va veni la summit, în lume nu se va schimba absolut nimic, notează cotidianul rus Utro.
Economica.net - sâm, 19 mai 2012, 15:11
Rusia nu mai prezintă interes

Potrivit presei ruse, astăzi pe plan global nu există un subiect mai intens dezbătut decât refuzul preşedintelui rus Vladimir Putin de a participa în acest sfârşit de săptămână la summitul G8 de la Camp David. Chipurile, scandalul este grandios: summitul a fost chiar mutat mai departe de reuniunea NATO, pentru a nu-l pune pe Putin într-o situaţie incomodă, iar preşedintele american Barack Obama a fost atât de supărat de refuzul lui Putin, încât drept replică a decis să nu participe în această toamnă la summitul APEC din Rusia.

Potrivit presei ruse, astăzi pe plan global nu există un subiect mai intens dezbătut decât refuzul preşedintelui rus Vladimir Putin de a participa în acest sfârşit de săptămână la summitul G8 de la Camp David. Chipurile, scandalul este grandios: summitul a fost chiar mutat mai departe de reuniunea NATO, pentru a nu-l pune pe Putin într-o situaţie incomodă, iar preşedintele american Barack Obama a fost atât de supărat de refuzul lui Putin, încât drept replică a decis să nu participe în această toamnă la summitul APEC din Rusia.

Opiniile despre motivele absentării lui Putin diferă. Unii consideră că problema o constituie protestele din Rusia: preşdintele se teme să părăsească ţara în acest moment critic. Alţii afirmă că temerile sunt legate de faptul că, rămas singur, Medvedev ar putea forma guvernul după bunul său plac. Nu, obiectează alţii: pur şi simplu în felul acesta Putin dă de înţeles că epoca ‘resetării’ s-a încheiat. Însă, toţi analiştii ruşi converg într-un singur punct: refuzul lui Putin de a participa la summitul de la Camp David va afecta major relaţiile Moscovei cu lumea occidentală. Unele ‘capete fierbinţi’ vorbesc chiar despre posibilitatea retragerii Rusiei din G8 şi boicotarea de către ţările occidentale a Olimpiadei de la Soci.

În aceste condiţii, Utro le recomandă tuturor celor ‘îngrijoraţi’ să se uite la titlurile din presa occidentală: aici Rusia ocupă un loc mult mai puţin important decât Grecia care este pe cale să ‘cadă din cuibul european’ şi decât frânarea economiei chineze. ‘Rusia ocupă foarte puţin loc în fluxurile mondiale de ştiri’, recunosc nu doar experţii occidentali, ci şi cei mai sinceri din Rusia.

Acest lucru este adevărat, pentru că de faptul dacă puterea de la Beijing va reuşi sau nu să ‘facă să aterizeze’ suficient de lin economia chineză depind şi piaţa globală a datoriilor, şi o serie de burse mondiale, şi chiar soarta reţelelor comerciale ale unor cunoscute branduri, iar de cursul yuanului faţă de dolar va depinde profitul echilibrului comercial al SUA.

În schimb, de cine anume va reprezenta Rusia la summitul G8 depind lucruri mult mai locale, subliniază Utro. Aceasta influenţează mult mai serios economia Rusiei, pentru că doar în primele patru luni ale anului din ţară au plecat mai mulţi bani decât în anul postcriză 2010 şi aproape o jumătate din acea sumă record care a fost retrasă anul trecut: în 2010 din Rusia au fost retrase 33,6 miliarde de dolari, în 2011 – 80,5 miliarde, iar până la sfârşitul lui aprilie anul curent – deja 42 de miliarde.

Desigur, un anumit rol îl are pauza din formarea guvernului, pauză care arată în primul rând că Dmitri Medvedev nu este un premier independent, iar în al doilea rând, că nici preşedintele Putin nu va putea face acest lucru fără presiuni din partea grupurilor de influenţă. Însă, ‘bătaia buldogilor sub covor’ este pentru Rusia un lucru obişnuit, iar capitalurile nu au fugit nici în vremuri mai sumbre.

Cu toate acestea, la acea dată investiţiile în piaţa rusă, chiar dacă pe termen scurt şi speculative, erau extrem de avantajoase. Acum însă riscul rămâne ridicat, iar profitul din investiţii – scăzut. Pentru că Rusia a încetat să mai fie o ţară interesantă pentru lume, iar acest lucru ar trebui să stârnească cea mai serioasă îngrijorare, conchide Utro.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...