Rusia nu vede vreo „concesie” în restructurarea scutului antirachetă american

Rusia nu vede "concesii" în anunţul făcut de Statele Unite privind restructurarea sistemului lor de scut antirachetă în Europa, a declarat luni un ministru adjunct rus, Serghei Riabkov.
Economica.net - lun, 18 mart. 2013, 07:27
Rusia nu vede vreo

„Nu este vorba despre o concesie făcută Rusiei”, a declarat Riabkov pentru cotidianul Kommersant, adăugând că el nu vede „nicio legătură” între declaraţiile Pentagonului privind restructurarea scutului şi obiecţiile Rusiei.

La Washington, secretarul Apărării Chuck Hagel a anunţat vineri o „restructurare” a programului antirachetă al NATO pentru a face faţă unei ameninţări iraniene, în cadrul unei intervenţii consacrate consolidării apărării americane în faţa unei viitoare ameninţări balistice nord-coreene.

Statele Unite vor să restructureze faza finală a scutului antirachetă al NATO „din cauza tăierilor bugetare decise de Congres şi a evoluţiei” situaţiei, potrivit unui oficial din cadrul administraţiei americane.

Concret, instalarea în Turcia a unui radar TPY-2 conceput pentru a depista lansările de rachete balistice şi traiectoria lor este în continuare prevăzut, la fel ca mobilizarea, până în 2018, a 24 de rachete interceptoare SM3-IIA în România şi a unui număr similar în Polonia.

„Nu văd nicio legătură între obiecţiile Rusiei privind amplasarea scutului antirachetă american în Europa şi declaraţiile secretarului american al Apărării”, a adăugat Riabkov.

„Tot ceea ce priveşte incertitudinile strategice legate de amplasarea scutului antirachetă al Statelor Unite şi NATO rămâne neschimbat”, a subliniat ministrul adjunct rus.

Lansat în 2010, proiectul de scut antirachetă, bazat în principal pe tehnologie americană, urmăreşte să mobilizeze progresiv interceptoare de rachetă şi radare puternice în estul Europei şi în Turcia.

Statele Unite şi NATO afirmă că aceste sisteme nu vizează Rusia, ci o ameninţare venind din Orientul Mijlociu şi în special din Iran.

Moscova consideră totuşi acest scut o ameninţare pentru securitatea sa şi cere să fie asociată la sistem sau, dacă nu, să primească garanţii că acesta nu vizează capacitatea sa de disuasiune.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Romarm: Primele 10 luni au fost un dezastru pentru 99% din companiile româneşti din industria de apărare
Şeful Romarm: Primele 10 luni au fost un dezastru pentru 99% din companiile româneşti din industria de apărare
Primele zece luni ale anului au fost un dezastru pentru 99% din companiile româneşti din industria de apărare, pentru că nu au avut comenzi şi nicio perspectivă, a declarat, marţi, Răzvan......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a mobilizat 1000 de muncitori pentru a finaliza în 2026 primele două loturi
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a mobilizat 1000 de muncitori pentru a finaliza în 2026 primele ...
Loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Bacău – Pașcani, în total 49,3 km, avansează constant, anunță marți Cristian Pistol, ...
Ce spune premierul Luca Niculescu despre criza din industria auto românească: Nu îi vom lăsa de izbelişte
Ce spune premierul Luca Niculescu despre criza din industria auto românească: Nu îi vom lăsa de izbelişte
Guvernul României nu va lăsa industria auto de izbelişte, este un pilon important al economiei româneşti, cu o cifră ...
Românii cu cea mai mare baterie de stocare a energiei din țară au pus încă una, de aceeași capacitate, 400 MWh
Românii cu cea mai mare baterie de stocare a energiei din țară au pus încă una, de aceeași capacitate, 400 MWh
Capacitatea de stocare a energiei electrice în baterii a ajuns, la 1 noiembrie, la peste 2.700 MWh, potrivit ultimelor date ...