Rusia – Populaţia ţine peste 540 de miliarde de dolari la bănci, ruşii fiind atraşi de dobânzile ridicate la depozite

Gospodăriile ruseşti au acumulat dobânzi bancare record, profitând de faptul că dobânzile la depozite sunt la un maxim istoric într-o economie de război, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 27 aug. 2025, 14:37
Rusia - Populaţia ţine peste 540 de miliarde de dolari la bănci, ruşii fiind atraşi de dobânzile ridicate la depozite

Datele publicate marţi de Banca Rusiei arată că depozitele persoanelor fizice au crescut cu 8% în primele şapte luni ale anului, până la 43.600 miliarde ruble (542 miliarde de dolari). În total, ruşii deţin acum 61.100 miliarde ruble (978,5 miliarde de dolari) în depozite şi conturi la bănci.

Piaţa depozitelor bancare din Rusia a explodat în ultimii doi ani, pe măsură ce Banca Centrală a dus dobânda de referinţă la un nivel record de 21%, pentru a ţine sub control inflaţia care creşte într-o economie supraîncălzită. Cheltuielile mari ale statului cu armata şi susţinerea unei economii vizată de sancţiuni au dus indicele preţurilor de consum la un nivel mai mult decât dublu faţă de ţinta de 4%, şi semne de încetinire au apărut abia în luna iunie.

Deşi depozitele bancare record ale populaţiei, aproape duble faţă de activele Băncii Rusiei îngheţate în străinătate după luna februarie 2022, scot la lumină cât de atractive sunt dobânzile mari, ele marchează şi o modificare dramatică a atitudinilor faţă de depozitele bancare, după turbulenţii ani ’90, când mulţi ruşi au văzut cum economiile lor au dispărut, de mai multe ori. Trauma deceniilor de după destrămarea URSS persistă în continuare, zvonurile cu privire la planurile statului de a confisca depozitele apărând din când în când, chiar dacă oficialii Băncii Rusiei dezmint astfel de intenţii.

Atunci când Rusia a demarat invazia din Ucraina, deponenţii panicaţi s-au grăbit la ghişeele băncilor pentru a-şi retrage economiile. Banca Centrală a reacţionat rapid pentru a stabiliza situaţia, impunând restricţii asupra mişcărilor de capital şi majorând, pentru o scurtă perioadă, dobânda de referinţă la 20%, în cadrul unor măsuri de urgenţă care au ajutat la oprirea ieşirilor.

Calculele Bloomberg arată că perioada prelungită de dobânzi ridicate şi concurenţa între bănci pentru finanţare a dus la o dublare a depozitelor de la începutul războiului şi până în prezent. Acumularea depozitelor a continuat chiar şi după ce Banca Rusiei a început să reducă politica monetară, pe fondul încetinirii inflaţiei şi îngrijorărilor că o politică monetară strictă ar putea arunca economia în recesiune. La ultimele două şedinţe de politică monetară, oficialii de la Banca Rusiei au redus costul creditului cu 300 de puncte de bază, până la 18%, iar datele băncii centrale arată că dobânda maximă la depozite practicată de cele mai mari 10 bănci comerciale din Rusia a scăzut până la 15,8%.

Depozitele bancare în ruble se numără printre primele trei cele mai profitabile investiţii locale de la începutul războiului, şi analiştii se aşteaptă ca, în acest an, să rămână în top 10 cu un randament de 14%.

La forumul economic internaţional de la Sankt Petersburg, care a avut loc în luna iunie, Dmitry Breitenbicher, membru în consiliul de administraţie de la VTB Bank, a estimat că dobânzile generate de depozitele bancare acoperă până la 10% din cheltuielile anuale ale gospodăriilor ruseşti.

În timp ce depozitele bancare au atins un nivel record, ruşii au acumulat şi datorii în valoare de 36.800 miliarde de ruble, arată datele publicate de Banca Rusiei. De asemenea, depozitele bancare ale companiilor au revenit pe creştere în luna iulie, după ce au scăzut în lunile anterioare, ajungând la 36.900 miliarde ruble.

Datele publicate anterior au arătat că, în 2024, ruşii au cumpărat cantităţi record de aur, achiziţionând echivalentul a un sfert din producţia anuală de aur a ţării. Cu toate acestea, depozitele bancar rămân cea mai populară alegere din cauza uşurinţei cu care pot fi folosite dar şi a garanţiei oferite de stat.

Totodată, în primele şapte luni ale acestui an, băncile ruseşti au făcut un profit net de 2.100 miliarde de ruble, un rezultat similar cu cel din aceiaşi perioadă a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Ce urmează pentru centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, disputată între Rusia şi Ucraina
Ce urmează pentru centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, disputată între Rusia şi Ucraina
Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, reprezintă unul dintre cele mai sensibile puncte din planul de pace promovat de preşedintele SUA, Donald Trump, pentru încheierea războiului......
Piața telecom pierde venituri, mai ales din telefonia mobilă. Câți bani au făcut Orange, Vodafone și Digi
Piața telecom pierde venituri, mai ales din telefonia mobilă. Câți bani au făcut Orange, Vodafone și Digi
Veniturile totale ale operatorilor de telecomunicații din România au continuat să scadă în semestrul I din 2025, confirmând ...
Turcia, pe cale să devină o putere energetică în zona noastră. Ce are planificat pentru 2026
Turcia, pe cale să devină o putere energetică în zona noastră. Ce are planificat pentru 2026
Turcia anticipează realizări energetice majore în anul următor, inclusiv punerea în funcțiune a primului reactor al ...
Cum au învățat zeci de mii de români să se descurce cu banii. Sute de cursuri gratuite, organizate de ISF în 2025
Cum au învățat zeci de mii de români să se descurce cu banii. Sute de cursuri gratuite, organizate de ISF în 2025
Institiutul de Studii Financiare (ISF) a organozat sute de cursuri în 2025, antrenând elevi, studenti și profesori care ...