Rusia: Premierul Dmitri Medvedev sprijină pedepsirea respectării sancţiunilor americane de către cetăţeni ruşi
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2014/04/medvedev_69283400_28389600_16487000.jpg)
Washingtonul a impus sancţiuni ample asupra unora dintre cele mai mari companii şi cei mai importanţi oameni de afaceri din Rusia la 6 aprilie, afectând aliaţi ai preşedintelui Vladimir Putin pentru a sancţiona Moscova pentru presupusa sa implicare în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi pentru alte activităţi pretins dăunătoare.
Întrebat despre o propunere pregătită de camera inferioară a parlamentului rus pentru a pedepsi respectarea sancţiunilor americane, Medvedev a spus că restricţiile SUA au ca scop să distrugă sistemul socio-politic din Rusia şi să afecteze economia şi diverse persoane.
„Dacă e aşa, atunci implementarea acestor sancţiuni de către cetăţeni ai ţării noastre ar trebui să fie declarată ilegală”, a afirmat el.
Medvedev a mai declarat că guvernul ar trebui să susţină companiile ruse afectate de sancţiuni, pentru a se asigura că nu sunt pierdute locuri de muncă.
Sursa: AGERPRES