Rusia promite o ripostă puternică și dureroasă drept răspuns la sancțiunile impuse de americani

Rusia a promis miercuri o ripostă "puternică şi dureroasă" la sancţiunile americane anunţate de Washington după recunoaşterea de către Moscova a independenţei celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 23 feb. 2022, 17:35
Rusia promite o ripostă puternică și dureroasă drept răspuns la sancțiunile impuse de americani

„Nu trebuie să existe îndoieli: va exista o ripostă puternică la sancţiuni, nu neapărat simetrică, însă bine calculată şi dureroasă pentru partea americană”, a dat asigurări Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse într-un comunicat.

SUA au anunţat marţi un prim pachet de sancţiuni economice menite să taie accesul Rusiei de la finanţări occidentale, avertizând totodată că măsuri suplimentare „sunt pe masă” în cazul unei „escaladări” ruse în Ucraina. Întregul sector bancar rus ar putea fi vizat de sancţiuni, a atenţionat un responsabil american.

„Rusia a demonstrat că este capabilă să minimizeze prejudiciul adus, indiferent care sunt costurile sancţiunilor”, a reacţionat diplomaţia rusă în comunicatul său, subliniind că „presiunile sancţiunilor nu pot influenţa voinţa rusă de a-şi apăra în mod ferm interesele”.

Chiar dacă denunţă „şantajul şi intimidarea” din partea Washingtonului, Rusia se declară în continuare „deschisă” diplomaţiei fondate pe principiile de respect reciproc, egalitate şi luarea în considerare a intereselor reciproce”, adaugă comunicatul.

Sancţiuni au fost de asemenea anunţate de Uniunea Europeană, Japonia, Australia, Canada, Germania şi Regatul Unit.

Nu în ultimul rând, Germania a îngheţat uriaşul proiect al gazoductului Nord Stream 2, care urma să aducă mai mult gaz rusesc în Germania.

Aceste măsuri rămân deocamdată modeste în raport cu cele promise în caz de invazie, iar Rusia se poate lăuda că a acumulat aproape 640 de miliarde de dolari în rezervele sale valutare şi 183 de miliarde de dolari în fondul său suveran pentru a putea face faţă sancţiunilor.

Te-ar mai putea interesa și
MEDAT prelungește termienul de înscriere în Platformei de dialog strategic pentru o economie competitivă şi rezilientă
MEDAT prelungește termienul de înscriere în Platformei de dialog strategic pentru o economie competitivă şi rezilientă
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) a prelungit până la 2 octombrie 2026 termenul de depunere a candidaturilor pentru organizaţiile care doresc să......
CNAIR: Platforma de taxare TollRo intră în etapa de testare
CNAIR: Platforma de taxare TollRo intră în etapa de testare
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță lansarea în etapă de testare a aplicației ...
Firmele de construcții se plâng că nu primesc banii pentru lucrările executate prin PNRR. Diferența dintre stadiul fizic al proiectelor realizate și sumele efectiv încasate e de 3 miliarde de euro, susține FPSC
Firmele de construcții se plâng că nu primesc banii pentru lucrările executate prin PNRR. Diferența dintre stadiul fizic ...
Diferenţa dintre stadiul fizic al lucrărilor executate de constructori prin PNRR şi sumele efectiv încasate se ridică ...
FlixBus introduce o linie nouă București-Chișinău
FlixBus introduce o linie nouă București-Chișinău
FlixBus, compania globală de travel-tech care operează cea mai extinsă rețea de autocare interurbane din Europa, anunță ...