Rusia: Putin îl va primi pe şeful diplomaţiei iraniene – presă

Kremlinul a confirmat că preşedintele Vladimir Putin îl va primi luni pe şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, aşteptat în Rusia în contextul în care negocierile iraniano-americane se află în impas, a raportat agenţia oficială de presă Tass, preluată de AFP.
AGERPRES - lun, 27 apr. 2026, 08:12
Rusia: Putin îl va primi pe şeful diplomaţiei iraniene - presă

Abbas Araghchi a plecat duminică de la Islamabad spre Moscova, a făcut cunoscut ministerul său, scrie Agerpres.

Întrebat de Tass despre o eventuală întrevedere între Vladimir Putin şi Abbas Araghchi în Rusia, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a răspuns „Da”, citat de agenţia rusă.

Araghchi a revenit duminică în capitala Pakistanului, de unde plecase cu o zi înainte în Oman, într-un moment în care mediatorii depun eforturi intense pentru reluarea negocierilor de pace dintre Iran şi Statele Unite, după o primă rundă încheiată fără un acord în urmă cu două săptămâni.

Potrivit ambasadorului iranian în Rusia, Kazem Jalali, Araghchi urmează să efectueze „o deplasare la Sankt Petersburg pentru a se întâlni cu preşedintele Rusiei”, „în cadrul luptei diplomatice vizând promovarea intereselor ţării (Iranului) şi pe fondul ameninţărilor externe”, conform unui mesaj pe X.

Pentru Jalali, Iranul şi Rusia prezintă „un front unit” în faţa „forţelor hegemonice mondiale” care se opun ţărilor ce aspiră „la o lume liberă de unilateralism şi de dominaţie occidentală”.

Mai devreme, citându-l pe Jalali, agenţia de presă iraniană ISNA indicase că şeful diplomaţiei de la Teheran iraniene doreşte să discute cu „oficialii ruşi despre cea mai recentă situaţie a negocierilor” cu Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...