Rusia revendică preluarea a trei localităţi din Doneţk, Ucraina

Rusia a revendicat vineri capturarea a trei sate în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, sporind presiunea militară pe teren, într-un moment în care eforturile diplomatice s-au accelerat în ultimele săptămâni pentru a găsi o soluţie la conflict, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 22 aug. 2025, 13:52
Rusia revendică preluarea a trei localităţi din Doneţk, Ucraina

Într-un comunicat difuzat pe Telegram, Ministerul rus al Apărării a afirmat că a capturat satele Katerinivka, Volodimirivka şi Rusin Iar în această regiune anexată de Moscova.

Armata rusă şi-a sporit câştigurile teritoriale în ultimele luni în faţa unor forţe ucrainene mai puţin numeroase şi mai puţin bine echipate, scrie Agerpres.

Aceste progrese au loc în condiţiile în care liderul american Donald Trump, care aspiră să pună capăt cât mai repede asaltului rus asupra Ucrainei început în 2022, a anunţat că pregăteşte o întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar participarea celor două părţi beligerante pare să fie încă departe de a fi asigurată.

Liderul ucrainean l-a acuzat joi pe omologul său rus că încearcă să „se sustragă” acestei întâlniri.

Şi Donald Trump a recunoscut că nu va şti mai multe despre şansele de pace decât „în următoarele două săptămâni”.

Armata rusă ocupă în prezent aproximativ 20% din teritoriul ucrainean.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
Electrica informează acționarii și investitorii că s-a semnat astăzi contractul pentru dezvoltarea la Craiova a unei noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență, pe motoare termice......
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ce au finalizat reviziile (CFR Călători)
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ...
Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia capitală de tip R9 pentru 40 dintre cele 50 de automotoare Siemens Desiro ...
Rusia face o mutare în „războiul cosmic”. Ce au anunţat despre noul satelit militar lansat
Rusia face o mutare în „războiul cosmic”. Ce au anunţat despre noul satelit militar lansat
Rusia a plasat luni pe orbită un satelit militar la bordul unei rachete purtătoare Soiuz-2.1b, a anunţat Ministerul Apărării ...
Fondul de investiții românesc Underline Ventures a investit 2,7 milioane de dolari într-un startup ucrainean de AI fizică
Fondul de investiții românesc Underline Ventures a investit 2,7 milioane de dolari într-un startup ucrainean de AI fizică
Embedd, startup-ul care dezvoltă infrastructură pentru inteligență artificială fizică (physical AI), a atras 2,7 milioane ...