Rusia și-a menținut stabile exporturile de petrol în luna aprilie, în ciuda atacurilor ucrainene asupra infrastructurii sale

Rusia a reuşit în aprilie să menţină cantităţile de ţiţei din porturile sale cheie la nivelul din martie, în pofida atacurilor ucrainene cu drone, iar în mai s-ar putea înregistra chiar o creştere, conform surselor din industrie şi comerţ şi estimărilor Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 29 apr. 2026, 16:35
Rusia și-a menținut stabile exporturile de petrol în luna aprilie, în ciuda atacurilor ucrainene asupra infrastructurii sale

Atacurile cu drone asupra porturilor şi infrastructurii de conducte au afectat încărcarea ţiţeiului din porturile de la Marea Neagă şi Baltică la finalul lui martie şi începutul lui aprilie, dar nu au dus la o reducere generală a livrărilor.

Exporturile şi transporturile de tranzit pentru sortimentele de ţiţei Urals, Siberian Light şi KEBCO din porturile Primorsk, Ust-Luga şi Novorossiysk în aprilie sunt estimate la aproximativ 2,2 milioane barili pe zi (bpd). Este aproximativ acelaşi nivel ca în martie, conform surselor de pe piaţă.

Exporturile de ţiţei de la Ust-Luga au fost suspendate în 25 martie, după o serie de atacuri, şi reluate în 7 aprilie. Şi în portul Novorossiysk s-a reluat parţial transbordarea de ţiţei şi produse petroliere în 9 aprilie, după patru zile de suspendare în urma loviturilor ucrainene.

Analiştii se aşteaptă ca Rusia să-şi poată majora încărcăturile de ţiţei în mai, pe fondul îmbunătăţirii condiţiilor meteo în porturi, al excedentului de ţiţei şi al stocurilor acumulate, excluzând perturbările externe.

„Există cantităţi mari de petrol în sistem, toată lumea este interesată de exporturi”, dar noi atacuri cu drone ar putea perturba planurile Moscovei de a majora exporturile, a declarat o sursă pentru Reuters.

Între timp, reluarea livrărilor de ţiţei către Slovacia şi Ungaria via conducta Drujba ar putea atenua presiunile asupra porturilor ruseşti, livrările totale către cele două ţări fiind estimate la 200.000 barili pe zi (bpd). Este aproximativ acelaşi nivel ca în luna martie, conform surselor de pe piaţă.

În schimb, oprirea tranzitului ţiţeiului din Kazahstan către Germania va majora volumele de tranzit de la producătorii din Kazahstan care folosesc porturile ruseşti. Kazahstanul a exportat anul trecut prin Drujba către Germania 2,1 milioane de tone de petrol, iar în primul trimestru din 2026 aproximativ 730.000 de tone.

Te-ar mai putea interesa și
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Calea pentru reducea deficitului sub 3% este eliminarea pe cât posibil a evaziunii fiscale şi a optimizării fiscale şi nu creşterea de impozite, care este nerealistă din punct de vedere social......
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Un nou proiect rezidențial este în pregătire într-una din zonele cu potențial din București, acolo unde a fost construit ...
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Activele fonului ETF Energie Patria – Tradeville au atins valoarea de 100,1 milioane lei la dată de 23 iunie 2026, în ...
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi fost neconstituțional să se implice între negocierile dintre Veștea și AUR
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat miercuri că, potrivit declaraţiilor publice făcute de reprezentanţii partidelor, ...