Rusia și Ucraina au încheiat negocierile de pace. Va urma o nouă rundă de discuții

Oficialii din Rusia şi Ucraina au încheiat luni discuţiile de pace şi se vor întoarce în capitalele lor pentru consultări suplimentare înainte de o a doua rundă de negocieri, a declarat consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, citat de agenţia de presă RIA, potrivit Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 28 feb. 2022, 20:19
Rusia și Ucraina au încheiat negocierile de pace. Va urma o nouă rundă de discuții

”Părţile au stabilit o serie de priorităţi şi teme care necesită anumite decizii” înainte de o a doua rundă de discuţii, a declarat Podoliak, citat de AFP.

Negocierile, care s-au desfăşurat în regiunea Gomel, la frontiera dintre Ucraina şi Belarus, în încercarea de a obţine o încetare a ostilităţilor în cadrul ofensivei ruse împotriva Ucrainei, s-au încheiat după cinci ore, a declarat Leonid Sluţki, unul dintre membrii delegaţiei ruse.

O nouă întâlnire va avea loc în zilele următoare, a precizat Sluţki, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Duma, pentru televiziunea rusă de stat, relatează EFE.

 

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...