Rusia şi Ucraina sunt pregătite pentru următoarele negocieri în trei cu SUA

Rusia şi Ucraina s-au declarat miercuri dispuse să participe la negocieri trilaterale sub medierea Statelor Unite pentru a încerca să pună capăt războiului, după o întâlnire la Sankt Petersburg între emisarul american Steve Witkoff şi preşedintele Vladimir Putin, comentează AFP.
AGERPRES - J, 22 oct. 2026, 07:25
Rusia şi Ucraina sunt pregătite pentru următoarele negocieri în trei cu SUA

Witkoff s-a deplasat la Sankt Petersburg după o reuniune cu o zi înainte la Oslo cu lideri europeni şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski care a cerut de asemenea o oprire a luptelor pe poziţiile actuale ca un prim pas în vederea negocierilor, scrie Agerpres.

După o întâlnire de trei ore la Sankt Petersburg, calificată drept „detaliată şi sinceră”, consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, a indicat că Moscova este pregătită să reia negocierile în format trilateral cu Kievul şi Washingtonul „în jurul datei de 10 noiembrie”, după alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite.

Reacţionând la aceste informaţii, Zelenski a afirmat că este „favorabil” unei astfel de întâlniri „cât mai curând posibil”. „Ordinea de zi este clară: încheierea războiului, avansarea păcii şi, din câte am înţeles, pregătirea tuturor aspectelor în vederea unei întâlniri la nivel de lideri”, a spus el.

Cu toate acestea, semn că poziţiile beligeranţilor par încă îndepărtate, Uşakov a afirmat că propunerile pentru încheierea războiului formulate de Kiev şi de europeni la Oslo şi transmise lui Vladimir Putin de către Steve Witkoff „nu conţin mare lucru”.

Steve Witkoff, care a fost asistat prin videoconferinţă de Jared Kushner, a indicat la rândul său pe X că discuţiile au fost „constructive şi vor continua în cadrul unor negocieri trilaterale”.

„Deşi mai rămâne o muncă importantă de îndeplinit, preşedintele Trump rămâne hotărât să pună capăt acestui război”, a adăugat el.

Negocieri directe între ruşi, ucraineni şi americani au avut deja loc în 2025, dar nu au dus aproape deloc la progrese concrete. Acestea au fost suspendate după declanşarea războiului din Orientul Mijlociu de către Washington şi Israel.

Iuri Uşakov a menţionat, de asemenea, o posibilă reuniune aflată în pregătire între Vladimir Putin, Donald Trump şi Xi Jinping în China, în marja summitului APEC din noiembrie de la Shenzhen.

În paralel, într-un interviu acordat miercuri pentru Fox News, Volodimir Zelenski a cerut o „îngheţare” a liniei frontului ca prim pas în discuţii, o propunere exclusă până acum de Moscova care cere un acord pe fond înainte de orice oprire a luptelor.

Rusia solicită în special ca armata ucraineană să se retragă din teritoriile pe care le mai deţine în regiunea Doneţk (est), lucru pe care Kievul îl consideră inacceptabil.

În marja întâlnirii de la Sankt Petersburg, Rusia a anunţat eliberarea unui american condamnat în 2024 la şapte ani de închisoare pentru activitatea de mercenar.

Donald Trump, care i-a cerut omologului său rus să îl elibereze pe acest profesor pensionar septuagenar, a declarat miercuri că Stephen Hubbard este „în drum” spre Statele Unite şi că a fost eliberat fără „nicio contrapartidă”.

Pe de altă parte, Vladimir Putin a anunţat miercuri că primul petrolier care conţine 40.000 de tone de motorină rusească cu destinaţia Statele Unite va pleca în „două-trei zile”. Vicepremierul rus responsabil cu Energia, Aleksandr Novak, a menţionat o posibilă plecare în cursul zilei de joi.

Trump a anunţat la începutul lunii octombrie un acord între Washington şi Moscova pentru livrarea de motorină rusească pe pieţe, ridicând astfel o parte din sancţiunile împotriva Rusiei şi atrăgându-şi critici aspre din partea Kievului şi a aliaţilor săi europeni.

Această măsură are scopul de a încerca să reducă preţurile la combustibil pentru consumatorii americani înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului, din 3 noiembrie, care se anunţă dificile pentru Donald Trump.

Întâlnirea de la Sankt Petersburg s-a desfăşurat pe fondul recentelor tensiuni dintre Washington şi Kiev şi al schimbului de declaraţiilor extrem de critice între Donald Trump şi Volodimir Zelenski.

După câteva zile de incertitudini, Zelenski a salutat totuşi marţi restabilirea alertelor timpurii americane menite să detecteze rachetele ruseşti înainte ca acestea să lovească.

În ciuda acestor eforturi diplomatice, luptele continuă pe front, fără progrese majore de nicio parte.

Autorităţile americane resping acuzaţiile conform cărora ar fi dăunat în mod deliberat Ucrainei în ultimele zile, în special prin ordonarea opririi partajării de informaţii secrete sau prin limitarea funcţionării serviciului de comunicaţii prin satelit Starlink, utilizat de armata ucraineană.

Comisia Europeană a cerut miercuri companiei SpaceX, grupul lui Elon Musk, să „restabilească de urgenţă” accesul deplin al Ucrainei la Starlink.

Pe teren, Rusia a continuat să lovească în cursul nopţii sectorul energetic ucrainean, făcând cel puţin patru morţi, potrivit Kievului.

Te-ar mai putea interesa și
China şi Rusia denunţă „ingerinţele externe distructive” în Eurasia
China şi Rusia denunţă „ingerinţele externe distructive” în Eurasia
China şi Rusia denunţă "ingerinţele externe distructive" ca fiind principala cauză a instabilităţii în Eurasia, se arată într-un comunicat comun publicat în presa de stat chineză cu......
”Adoptă o oaie” și primești brânză acasă în fiecare lună. Platforma Hambar aduce produsele de la micii producători direct acasă și pregătește adopția de animale, stupi și pomi fructiferi
”Adoptă o oaie” și primești brânză acasă în fiecare lună. Platforma Hambar aduce produsele de la micii producători ...
Românii vor putea adopta o oaie, un pom fructifer sau un stup de albine și vor primi periodic acasă produse precum brânză, ...
Turcia se reorientează către floarea-soarelui din România, în detrimentul mărfii din Rusia și Ucraina. În total, am asigurat 79% din exporturile totale ale UE
Turcia se reorientează către floarea-soarelui din România, în detrimentul mărfii din Rusia și Ucraina. În total, am ...
România câștigă de pe urma deciziei Turciei de a reduce mai devreme taxele de import pentru semințele de floarea-soarelui ...
Gigantul american Greenbrier, care a închis fabrica de vagoane din Arad, cu o tradiție de peste 130 de ani, scoate la vânzare un teren imens
Gigantul american Greenbrier, care a închis fabrica de vagoane din Arad, cu o tradiție de peste 130 de ani, scoate la vânzare ...
Fabrica de vagoane de la Arad, cumpărată în urmă cu zece ani de americanii de la Greenbrier, este acum scoasă la vânzare.