Rusia spune că va reuşi să „ocolească” sancţiunile europene asupra comerţului cu diamante

Kremlinul a afirmat marţi că Rusia va "ocoli" noile sancţiuni europene asupra comerţului profitabil cu diamante, în care Uniunea Europeană vede o sursă de finanţare a ofensivei ruse împotriva Ucrainei, informează AFP.
AGERPRES - mar, 19 dec. 2023, 14:06
Rusia spune că va reuşi să

Ţările occidentale au adoptat un număr important de sancţiuni economice împotriva Moscovei de la începutul războiului său împotriva Ucrainei, în urmă cu aproape doi ani. Luni, Uniunea Europeană a adoptat al 12-lea pachet de măsuri de acest tip, interzicând inclusiv importul de diamante ruse.

Această interdicţie vizează, din ianuarie, diamantele naturale sau sintetice şi bijuteriile, precum şi diamantele ruse prelucrate în alte ţări, începând din septembrie 2024.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a estimat că interdicţia era „previzibilă” şi că sectorul „s-a pregătit” pentru aceasta.

„Cred că există posibilităţi pentru a ocoli aceste sancţiuni. Ele există şi vor fi puse în aplicare (…) pentru a garanta interesele noastre”, a adăugat Peskov.

Preşedintele rus Vladimir Putin susţine în mod regulat că aceste sancţiuni eşuează în a îngenunchea economia Rusiei, invocând creşterea PIB-ului rus.

Însă inflaţia este ridicată, iar statul susţine cu comenzile sale militare industria, în timp ce Rusia se confruntă cu penurii de mână de lucru, în condiţiile în care sute de mii bărbaţi au fost trimişi pe front şi mulţi alţii au fugit din ţară.

Economia rusă este de asemenea decuplată de la unele tehnologii de vârf şi de la secţiuni întregi din sistemul bancar internaţional.

Uniunea Europeană caută de asemenea să aplice mai bine sancţiunile ce vizează petrolul rus, sursă esenţială de venit pentru Moscova.

Rusia a reuşit să le ocolească dezvoltând o flotă „fantomă” de petroliere şi de asemenea datorită ajutorului Chinei şi Indiei, a dezvăluit recent Alexandra Prokopenko, cercetătoare în cadrul Centrului Carnegie Rusia-Eurasia.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata în 2020
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de ...
Toate contractele necesare pentru repornirea în forţă a lucrărilor la termocentrala de la Iernut devin complet operaţionale începând de la jumătatea lunii septembrie, asigurând frontul de......
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital S.A. (simbol bursier: NC), companie românească de tip holding, activă în sectorul investiţiilor ...
Clotilde Armand a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Ce spune fostul primar al Sectorului 1
Clotilde Armand a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Ce spune fostul primar al Sectorului ...
Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din Capitală, a fost condamnată de Judecătoria Sectorului 1 la un an de închisoare ...
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează că a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 27,3 milioane de lei, în creștere ...