Rusia, SUA şi ONU vor participa la întâlnirea pregătitoare a conferinţei internaţionale despre Siria

Înalţi reprezentanţi ai diplomaţiei americane şi ruse, precum şi responsabili ai ONU, se vor reuni, miercuri, la Geneva, pentru a pregăti conferinţa internaţională consacrată Siriei, de la care se aşteaptă găsirea unei soluţii politice care să pună capăt războiului civil din această ţară, transmite EFE.
Economica.net - mar, 04 iun. 2013, 19:11
Rusia, SUA şi ONU vor participa la întâlnirea pregătitoare a conferinţei internaţionale despre Siria

Reuniunea de la Geneva este prima întâlnire pregătitoare a conferinţei internaţionale privind Siria, o iniţiativă ruso-americană, care se va desfăşura sub auspiciile ONU, cu participarea delegaţiilor guvernului sirian şi a reprezentanţilor opoziţiei.

Referindu-se la întâlnirea pregătitoare de miercuri de la Geneva, şeful diplomaţiei ruse a declarat, marţi, cu prilejul participării la summitul UE-Rusia, desfăşurat la Ekaterinburg, că obiectivul său principal este ajungerea la o înţelegere asupra modului în care va fi organizată conferinţa. Unul dintre subiectele cele mai delicate priveşte lista participanţilor, în condiţiile în care Moscova insistă ca la conferinţă să fie invitat şi Iranul – important aliat al preşedintelui Bashar al-Assad – în timp ce SUA se opun unei astfel de participări, au declarat surse diplomatice, citate de EFE. Washingtonul s-a opus participării guvernului iranian la negocieri şi la prima conferinţă de pace de la Geneva, din 2012.

Tot marţi, preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat că Rusia şi SUA au pregătit o propunere comună privind noua conferinţă de la Geneva consacrată Siriei. ‘Ministrul rus de externe şi secretarul de stat american au formulat o propunere pe acest subiect. Este o propunere concertată. Noi (Rusia) ne-am angajat – de bunăvoie – să convingem autorităţile siriene să ia parte la această conferinţă. Se ştie că conducătorii sirieni şi-au anunţat oficial intenţia de a participa la aceste lucrări’, a declarat Vladimir Putin, potrivit RIA Novosti.

La Conferinţa Geneva II şi-au anunţat participarea, pe lângă cele cinci ţări membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi SUA), ţările vecine Siriei – care au primit 1,6 milioane de refugiaţi sirieni – şi altele din aceeaşi regiune şi care au influenţă în conflictul sirian, precum Arabia Saudită şi Qatar, considerate susţinătoare ale forţelor de opoziţie siriene.

La întâlnirea de miercuri, care se va desfăşura la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, vor participa trimisul special comun al ONU şi Ligii Arabe pentru Siria, Lakhdar Brahimi, şi secretarul general adjunct al ONU pe probleme politice, Jeffrey Feltman. SUA vor fi reprezentate de subsecretarul de stat pe probleme politice, Wendy Sherman, şi subsecretarul de stat pentru Orientul Mijlociu, Elizabeth Jones. Din partea Rusiei, vor participa la negocieri adjuncţii ministrului rus de externe, Mihaíl Bogdanov şi Ghennadi Gatílov.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...