Rusia suspendă importul de bovine şi carne din Muntenegru

Economica.net
18 11. 2014

Interdicţia vine ca urmare a pierderii încrederii în certificatele veterinare emise de autorităţile din Muntenegru, a afirmat Serghei Dankvert, citat de agenţia de presă Interfax. În octombrie, Rusia a redus importul de carne procesată din Muntenegru, din cauza temerilor privind originea cărnii exportate de acest stat, a adăugat şeful Rosselhoznadzor. Acesta susţine că autorităţile din Muntenegru nu au reuşit să furnizeze documente privind originea cărnii exportate nici în Belarus.

Câteva statele balcanice sunt bănuite de Moscova că reexportă produse alimentare interzise din UE. Anterior au fost aplicate restricţii asupra produselor din Macedonia, Albania, Ucraina şi Moldova, scrie Agerpres.

Luna trecută, publicaţia ‘Moscow Times’ anunţa că Rosselhoznadzor a aprobat importurile de carne de crocodil din Filipine, pentru a înlocui carnea de vită şi porc provenită din Occident, care este supusă unui embargou de la începutul lunii august.

Publicaţia menţionată susţine că Rosselkhoznadzor a decis joi să adauge producătorul filipinez de carne congelată de crocodil Coral Agri-ventures Farm pe lista companiilor cărora li se permite să furnizeze produse alimentare pe piaţa din Rusia.

În plus, după ce Moscova a interzis importurile de produse alimentare din Occident, o serie de oficiali ruşi au vizitat India pentru a discuta posibilitatea importurilor de carne de bivol, după ce mai mulţi ani au respins această posibilitate din cauza îngrijorărilor cu privire la calitate. De asemenea, recent, cotidianul oficial Rossiiskaya Gazeta a publicat un articol care laudă calităţile culinare ale unor tipuri de carne exotice pentru majoritatea populaţiei Rusiei precum cangur, rechin sau struţ.

La începutul lunii august, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care interzice importurile de produse agricole şi alimentare provenite din ţările care au impus sancţiuni Rusiei în contextul crizei din Ucraina. Lista include produse din carne şi lapte, precum şi fructe şi legume provenite din SUA, UE, Canada, Australia şi Norvegia. Problema este că pentru anumite produse, precum carnea de porc, peştele şi fructele, produsele importate reprezintă aproximativ 30% din consumul Rusiei.