Rusia susţine că britanicii sunt cei care au avariat gazoductele Nord Stream

29 10. 2022
Nord Stream 2

Ministerul nu a prezentat nicio dovadă în sprijinul acuzaţiilor împotriva Regatului Unit, dar a precizat că britanicii au participat la „planificarea, pregătirea şi implementarea atacului terorist”.

Într-un mesaj pe Twitter preluat de AFP, aceeaşi sursă a susţinut că atacul cu drone de sâmbătă dimineaţa de la Sevastopol împotriva marinei militare ruse a fost pregătit de personalul militar al celui de-al 73-lea centru ucrainean de operaţiuni maritime speciale şi efectuat de specialişti britanici cu baza la Oceakov, în regiunea ucraineană Mikolaiv.

Potrivit Moscovei, navele atacate participau la protecţia convoaielor de nave cu care se exportă cereale din Ucraina.