Rusia susţine că inspectorii ONU au ignorat dovezile furnizate de Siria despre atacul de la Damasc

Economica.net
19 09. 2013
bombardamente_siria_17436800

„Aceste dovezi sunt foarte concludente” şi „suntem îngrijoraţi că nu au primit atenţia necesară în raportul” misiunii ONU, a declarat la Damasc Serghei Riabkov, ministrul rus adjunct al Afacerilor Externe, care a ţinut un discurs în engleză şi ale cărui declaraţii au fost traduse de televiziunea rusă.

În timp ce occidentalii acuză regimul sirian, Rusia a declarat de mai multe ori că atacul chimic de la 21 august a fost o provocare realizată de rebeli pentru a suscita o intervenţie militară străină, a declarat miercuri ministrul Afacerilor Externe Serghei Lavrov.

Dovezile deţinute de autorităţile siriene cu privire la atacul survenit la 21 august la Ghouta, o suburbie a Damascului, „au fost comunicate lui (Ake) Sellstroem, care conduce grupul de inspectori ONU”, a declarat Riabkov, după întâlniri cu conducerea siriană.

„Aceste dovezi sunt foarte concludente, sunt compuse din rezultate ale analizelor probelor biologice adunate de la faţa locului”, a precizat el.

Acest ansamblu de indicii este „foarte factual” şi nu are „nicio distorsiune politică”, a asigurat Raibkov. Experţii ruşi le vor studia îndeaproape, a adăugat el.