Rusia: Turiştii renunţă la vacanţele în străinătate şi se orientează spre atracţiile interne

Economica.net
08 06. 2015
russian_flag_34142400

Dacă în perioada ianuarie-martie 2014 aproximativ 3,181 milioane de turişti au călătorit în afara Rusiei, în primele trei luni din acest an numărul acestora a scăzut la 1.899 milioane. Destinaţiile cele mai afectate de acest declin au fost Spania, Italia şi Grecia, care au pierdut aproximativ 41%, 31% şi 29% din vizitatorii lor din Rusia. Alte state care au înregistrat un declin de 30-50% al turiştilor ruşi au fost Austria, Germania, Franţa şi Cehia, iar Turcia şi Egiptul au raportat scăderi de 36% şi, respectiv 26%.

În primul trimestru din 2015, numărul turiştilor străini care au vizitat Rusia a scăzut cu 0,76%, de la 257.280 la 255.324 vizitatori.

Şeful Rosstat, Oleg Safonov, a anunţat că în timp ce numărul ruşilor care călătoresc peste hotare este în scădere, turismul intern a înregistrat anul trecut un avans de peste 30%, la 41 milioane de persoane, comparativ cu 2013.

În primul trimestru din 2015, economia rusă a înregistrat primul declin din ultimii aproape şase ani, pe fondul scăderii preţului la ţiţei, al sancţiunilor occidentale şi al deprecierii rublei.

În primele trei luni din 2015, PIB-ul Rusiei s-a contractat cu 1,9%, comparativ cu primul trimestru al anului trecut, după un avans de 0,4% în perioada octombrie – decembrie 2014, conform datelor preliminare publicate recent de Biroul de Statistică. Analiştii se aşteptau la o scădere de 2,6%, în timp ce Ministerul Economiei estima un declin de 2,2%.