Ruşii joacă TARE pentru preluarea Oltchim

Economica.net
22 09. 2013
306958_oltchim_37666500

Combinatul chimic vâlcean a intrat în insolvență la începutul acestui an

După ce autorităţile au anunţat că vor curăţa Oltchim de datorii, compania a devenit o ţintă şi mai interesantă pentru aspiranţii la statutul de acţionar majoritar al celui mai mare combinat chimic din regiune. Aceştia par a fi în primul rând ruşii.

Este vorba despre cei de la compania Oil Gas Trade, o companie obscură, în spatele căreia se vehiculează că s-ar afla Gazprom, dar şi despre reprezentanţii băncii de investiţii VTB Capital, controlată de statul rus.

Cu banii pe masă

Cei dintâi par deocamdată favoriţi în cursă, întrucât au făcut cea mai ofensivă ofertă. Potrivit surselor EVZ, ei s-au declarat dispuşi să ofere avans pentru finanţarea activităţii curente a Oltchim suma de 50 de milioane de euro, imediat ce compania curăţată de datorii, Oltchim SPV, va fi înfiinţată. „În câteva zile, au zis, vor da drumul la bani”, au menţionat sursele.

Pentru Oltchim, ruşii spun că „vor da dublu faţă de cea mai bună ofertă de preluare, bani pe care îi varsă imediat”, au adăugat sursele menţionate. Suma s-ar învârti, potrivit discuţiilor preliminare, la circa 200 milioane de euro.

 

Citeşte mai mult pe EVZ.RO