Ryanair a pierdut 273 milioane de euro în trimestrul aprilie-iunie, dar se aşteaptă la o revenire puternică în perioada următoare

Compania aeriană irlandeză Ryanair şi-a îmbunătăţit, luni, estimările privind traficul anual de pasageri ca urmare a unor rezervări puternice în timpul verii însă în paralel a raportat pierderi de 273 milioane de euro în trimestrul aprilie-iunie, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 26 iul. 2021, 09:49
Ryanair a pierdut 273 milioane de euro în trimestrul aprilie-iunie, dar se aşteaptă la o revenire puternică în perioada următoare

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a precizat că se aşteaptă să transporte între 90 şi 100 de milioane de pasageri în exerciţiul financiar care se va încheia la 31 martie 2022, în creştere faţă de estimările anterioare cuprinse între 80 şi 100 milioane de pasageri. Comparativ, în exerciţiul financiar încheiat în martie 2021, Ryanair a transportat 27,5 milioane de pasageri, în scădere semnificativă faţă de vârful de 149 milioane de pasageri înregistrat în exerciţiul anterior.

Pierderile de 273 milioane de euro înregistrate de Ryanair în trimestrul aprilie-iunie sunt puţin mai mici decât cele 283 milioane de euro prognozate de analişti.

Directorul general de la Ryanair, Michael O’Leary, a subliniat că deocamdată este imposibil să ofere o estimare de profit pentru anul financiar în curs, dar a reiterat că Ryanair se aşteaptă să înregistreze o mică pierdere sau să ajungă la echilibru. Michael O’Leary a mai spus că în luna iulie operatorul aerian se aşteaptă să transporte nouă milioane de pasageri, în partea superioară a intervalului de prognoză anunţat anterior, urmând să crească la 10 milioane de pasageri transportaţi în luna august.

Compania aeriană irlandeză se aşteaptă la o „revenire puternică” în iarna şi vara următoare, pe măsură ce rivalii săi îşi reduc capacităţile.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, opera 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu peste 98,37......
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, ...
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Retailerul suedez IKEA anunță că nu a ajuns la nicio decizie cu privire la magazinul din Iași pentru care are deja autorizație ...
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din ...