Ryanair a transportat doar 4,4 milioane de pasageri în iulie, în scădere cu 70%

Compania aeriană low-cost Ryanair a raportat marţi un declin al numărului de pasageri de 70% în iulie, la 4,4 milioane, după ce a operat aproximativ 40% din programul său normal în luna iulie, la un factor de încărcare de 72% (numărul scaunelor care sunt ocupate la fiecare zbor), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 04 aug. 2020, 08:30
Ryanair a transportat doar 4,4 milioane de pasageri în iulie, în scădere cu 70%

După atenuarea restricţiilor introduse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), operatorul aerian a revenit la un program mai regulat al curselor aeriene la 1 iulie, când anunţase că se aşteaptă la peste 4,5 milioane de pasageri în prima lună în care a revenit pe cer.

Săptămâna trecută, Ryanair a raportat pierderi trimestriale mai reduse decât se estima şi a precizat că este imposibil să spună dacă va înregistra profit anual, din cauza impactului pandemiei.

În perioada aprilie – iunie 2020, operatorul aerian irlandez a avut pierderi după taxe de 185 milioane de euro (216,54 milioane de dolari), primele pierderi înregistrate vreodată în trimestru, dar mai reduse decât previzionau analiştii – 232 milioane de euro. În trimestrul doi din 2019 Ryanair raportase un profit de 243 milioane de euro.

„Ţinând cont de actualele incertitudini, Ryanair nu poate furniza în acest moment estimări privind profitul anual. În Europa, un al doilea val de infecţii în toamnă reprezintă acum cea mai mare temere a noastră”, a afirmat directorul general Michael O’Leary.

Numărul pasagerilor a scăzut cu aproximativ 99% în trimestrul doi, care a fost „cel mai dificil din istoria de 35 de ani a Ryanair”, se arată într-un comunicat al companiei.

Veniturile au înregistrat un declin de 95%, la 125 milioane de euro, în timp ce costurile au scăzut cu 85%, a informat Ryanair.

Vineri, acţiunile Ryanair au închis la 10,91 euro, iar anul acesta au scăzut cu 25%, un declin mai accentuat decât al rivalei low-cost Wizz Air, de doar 11%.

În mai, Ryanair anunţase că va renunţa 3.000 de angajaţi în Europa.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova. 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...