Ryanair închide unele baze din cauza problemelor cu avioanele Boeing 737 Max

Compania aeriană irlandeză Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, a anunţat marţi că şi-a revizuit estimările privind numărul de pasageri pe care îi va transporta în vara anului 2020, din cauza întârzierilor în livrarea avioanelor Boeing 737 MAX, transmite Reuters, scrie Agerpres.  "Această lipsă de avioane livrate ne va obliga să ne reducem activităţile pe unele baze şi chiar închiderea unor baze în vara lui 2020, dar şi a calendarului pentru iarna lui 2019", a declarat directorul general de la Ryanair, Michael O'Leary. 
Economica.net - mar, 16 iul. 2019, 08:09
Ryanair închide unele baze din cauza problemelor cu avioanele Boeing 737 Max
Începând de la mijlocul lunii martie, avioanele Boeing 737 MAX au fost blocate la sol după două catastrofe aeriene în care au fost implicate aceste avioane. Deşi investigaţiile sunt încă în desfăşurare, este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor menit să împiedice intrarea avionului în picaj, denumit MCAS (Manoeuvering Characteristics Augmentation System), scrie Agerpres. 

Ryanair a explicat că livrările preconizate de avioane Boeing 737 MAX comandate vor suferi întârzieri. În consecinţă, grupul irlandez estimează că va primi doar 30 de avioane de acest tip, faţă de 58 cât estima iniţial. În aceste condiţii, Ryanair şi-a revizuit estimările privind ritmul de creştere înregistrat în vara lui 2020 până la 3%, de la 7% cât estima iniţial, ceea ce înseamnă că traficul total de pasageri pentru anul fiscal care se va încheia în luna martie 2021 va fi de aproximativ 157 milioane de pasageri, faţă de 162 milioane de pasageri. 

„Această lipsă de avioane livrate ne va obliga să ne reducem activităţile pe unele baze şi chiar închiderea unor baze în vara lui 2020, dar şi a calendarului pentru iarna lui 2019”, a declarat directorul general de la Ryanair, Michael O’Leary. 

Ryanair a explicat că a comandat producătorului american Boeing avioane de tip MAX200, care sunt o versiune a modelului Boeing 737 MAX, şi care trebuie să fie autorizate de Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) şi Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA). „Ryanair se aşteaptă ca avioanele MAX200 să fie autorizate pentru zbor la două luni de la revenirea în serviciu a avioanelor Boeing 737 MAX”, a subliniat Ryanair. 

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova. 

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...