Ryanair lansează zboruri pe ruta Bucureşti-Atena şi concurează Tarom şi Aegean Airlines

10 12. 2015
ryanair_aircraft_12_57568700

Compania aeriană Ryanair introduce zboruri de la Bucureşti la Atena din 27 martie 2016, cu frecvenţă zilnică. 

În orarul de vară, Ryanair va opera de a Bucureşti zboruri pe nouă rute în total şi estimează că va transporta 1,2 de pasageri milioane de pasageri pe an din/spre București. 

O simulare în sistemele online de rezervare ale Tarom, Aegean Airlines şi Ryanair arată care sunt tarifele. Dacă este să luăm cele mai mici tarife, pentru perioada 4-10 aprilie, spre exemplu, un bilet la Tarom costă 122 de euro de persoană, care are o ofertă promoţională în prezent, la Aegean Airlines costă 99 de euro, iar la Ryanair costă 64 de euro. Totuşi, dacă adăugăm un bagaj de cală, atât la Ryanair, cât şi la Aegean Airlines, preţul biletului creşte: 134 de euro la Ryanair şi 177 de euro la Aegean Airlines. 

Ryanair a început operarea zborurilor de pe aeroportul din Bucureşti în luna aprilie a anului trecut, când a lansat zborurile spre Dublin şi Londra. De atunci, compania şi-a extins reţeaua cu noi destinaţii: Bruxelles, Madrid, Bologna, Milano Bergamo, Milano Malpensa şi Roma Ciampino. 

Ryanair operează peste 1.600 de zboruri zilnice de pe cele 75 de baze, conectând 195 de destinații din 31 de țări cu o flotă de peste 300 de aeronave noi Boeing 737-800. Ryanair a anunțat recent semnarea unui contract pentru livrarea altor 283 de aeronave noi Boeing 737, cu opțiune de achiziție pentru alte 100 de aeronave Boeing 737 MAX 200s, ce vor aduce pentru clienții Ryanair tarife mai reduse și o creștere a traficului de la 104 milioane de pasageri pe an până la 160 de milioane în 2024. Ryanair are în prezent o echipă de peste 9.500 de angajaţi și un record de siguranță de 30 de ani.