Ryanair vrea să vândă bilete de la alţi operatori, în special spre SUA. Serviciul va fi disponibil şi din România

Ryanair introduce posibilitatea rezervării unor zboruri de legătura de la alte companii aeriene. Ţinta este alimentarea avioanelor altor operatori care zboară spre Statele Unite ale Americii. 
Andrada Ghira - joi, 06 apr. 2017, 21:29
Ryanair vrea să vândă bilete de la alţi operatori, în special spre SUA. Serviciul va fi disponibil şi din România

Ryanair a renunţat la ideea de a mai zbura peste ocean, la New York. Chiar şeful companiei, Michael O’Leary, spunea în urmă cu câţiva ani că pe viitor pasagerii vor putea zbura cu 10 euro spre America. 

În schimb, gigatul low-cost se va concentra pe ce ştie mai bine. Oficiali ai companiei, prezenţi la Bucureşti la începutul acestui an, declarau că Ryanair va colabora cu operatorii Norwegian Air şi grupul IAG, proprietarul British Airways şi Aer Lingus, pentru alimentarea curselor transatlantice cu pasageri. 

Chiar ieri, Ryanair a anunţat că începând cu această lună se vor putea face rezervări penru zboruri cu conexiuni prin aeroportul Fiumicono din Roma.

De asemenea, Ryanair continuă discuţiile cu Air Lingus şi Norwegian Airlnines, dar şi cu alţi potenţiali parteneri, în scopul de a lansa conexiuni, spre sfârşitul acestei veri. Compania are în plan vânzarea de bilete de avion de pe zborurile operate de alte companii aeriene. 

„Serviciul va fi disponibil şi pentru clienţii din Romania care vor călători pe aeroporturile în care sunt disponibile aceste conexiuni cu alte companii aeriene partenere”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Denis Barabas, directorul executiv de marketing şi vânzări pe Europa Centrală şi de Est. 

Zboruri spre America

Românii care vor dori să zboare low-cost spre SUA vor putea zbura cu Ryanair în oraşele de unde ceilalţi parteneri oferă zboruri transatlantice. Cel mai recent jucător pe această piaţă este Norwegian Air, care a lansat luna trecută ofertele pentru mai multe zboruri spre America. 

De asemenea, Norwegian este primul client al noului avion Boeing 737 Max, care în configuraţia standard a producătorului ajunge până la 230 de locuri pentru pasageri. Compania norvegiană va folosi primele şase aeronave 737 Max, care vor fi livrate în luna mai, pentru inaugurarea a 10 noi zboruri transatlantice. Prima dintre aceste noi rute va intra în exploatare din 15 iunie, de la Edinburgh (Scoţia) până la Aeroportul Stewart, aflat la aproximativ 100 de kilometri nord de New York.

CITEŞTE ŞI Curse low-cost Bucureşti-New York cu 300 de euro dus-întors

 

Te-ar mai putea interesa și
Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a suspendat îndatoririle publice şi se gândeşte dacă va demisiona
Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a suspendat îndatoririle publice şi se gândeşte dacă va demisiona
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunţat miercuri că îşi suspendă îndatoririle publice "timp de câteva zile" pentru a decide dacă mai vrea să rămână în fruntea guvernului, după ce......
Proiectul Interconectării Energetice Grecia-Egipt avansează. Încep licitațiile pentru studii de fezabilitate
Proiectul Interconectării Energetice Grecia-Egipt avansează. Încep licitațiile pentru studii de fezabilitate
Sectorul energetic european se află în fața unei dezvoltări majore odată cu anunțul deschiderii licitațiilor pentru ...
Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European, reunit la Strasbourg în ultima sesiune plenară din legislatura 2019-2024, a adoptat miercuri un pachet ...
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a avertizat joi că facilităţile nucleare ale NATO, dacă vor fi instalate ...