S-a încheiat consultarea publică privind derularea programului ‘Rabla’ 2014

Consultarea publică privind condiţiile de derulare ale programului 'Rabla' din acest an s-a încheiat vineri, după zece zile de la postarea documentului oficial pe site-ul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice /MMSC/ şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu /AFM/.
Economica.net - vin, 14 mart. 2014, 12:44
S-a încheiat consultarea publică privind derularea programului 'Rabla' 2014

Cele două instituţii menţionează că, în perioada următoare, vor face cunoscut calendarul programului ‘Rabla’ 2014.

Potrivit proiectului de ordin, posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani îşi vor putea achiziţiona, în 2014, o maşină nouă prin programul ‘Rabla’ pe baza unui tichet valoric în sumă de 6.500 de lei, care se va aloca electronic.

Practic, este pentru prima dată când voucherele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie alocate electronic în sistemul informatic al AFM. De asemenea, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, la fel ca şi anul trecut.

Pentru ediţia din acest an, vor fi disponibile 20.000 de tichete, reprezentând un buget total de 140 milioane de lei, iar persoanele fizice care doresc să beneficieze de un tichet electronic se pot adresa direct producătorilor/dealerilor validaţi în program, după care îşi vor putea casa maşina la un colector validat.

Ulterior acestei operaţiuni, persoanele interesate vor prezenta dealer-ului dovada casării, pentru a cumpăra maşina pre-comandată la preţul de promoţie din program.

În vederea stimulării achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se va oferi posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 de lei în următoarele situaţii: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, respectiv achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

Tichetele alocate pentru persoanele fizice vor fi distribuite pe fiecare judeţ, în raport cu numărul autovehiculelor uzate aflate în evidenţele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/.

La nivelul fiecărui judeţ vor fi repartizate în mod egal între punctele de lucru, aparţinând producătorilor validaţi şi situate în respectiva unitate teritorială.

În cazul persoanelor fizice, sesiunea de finanţare va fi organizată în patru etape, fiecare etapă având o durată de câte 60 de zile.

Astfel, în prima etapă, toate tichetele destinate persoanelor fizice vor fi repartizate pe fiecare judeţ, în raport cu numărul autovehiculelor uzate aflat în evidenţele DRPCIV.

În a doua etapă, tichetele aferente fiecărui judeţ rămase neutilizate, precum şi cele alocate pentru care s-au anulat notele de înscriere, vor fi redistribuite în mod egal între punctele de lucru aparţinând producătorilor validaţi din respectiva unitate teritorială.

În a treia etapă, tichetele rămase se împart, în mod egal, între punctele de lucru ale producătorilor validaţi din judeţul respectiv. În această etapă, orice producător validat poate ceda tichetele alocate în favoarea unui alt producător validat, cu obligaţia de a informa, în prealabil, AFM.

Totodată, în ultima etapă, tichetele rămase se vor împărţi în mod egal, între punctele de lucru. Pot participa doar producătorii validaţi care, în etapa a treia, au consumat toate tichetele alocate. În cazul în care, la sfârşitul ultimei etape, vor rămâne tichete neutilizate, acestea vor fi anulate.

Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului auto, cunoscut în special sub numele de ‘Rabla’, este unul guvernamental, susţinut din fonduri alocate de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin Administraţia Fondului pentru Mediu.

Conform AFM, românii au cumpărat, până în prezent, aproape 13.400 de autoturisme noi prin intermediul programului ‘Rabla 2013’, iar circa 19.900 de maşini mai vechi de zece ani au ajuns la casat. Din numărul total de autovehicule cumpărate, 690 au beneficiat de eco-bonusuri.

AFM a alocat, în 2013, în primă fază, 135 de milioane de lei pentru 20.000 de tichete ‘Rabla’. Ulterior, din noiembrie, numărul voucherelor a fost suplimentat cu 3.000 de exemplare.

Datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/ arată că parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2013, la aproximativ 5,98 milioane de unităţi, în creştere cu 4,73% faţă de aceeaşi perioadă din 2012.

Te-ar mai putea interesa și
ANRE a aprobat licențe de exploatare pentru peste 325 MW de noi capacităţi energetice
ANRE a aprobat licențe de exploatare pentru peste 325 MW de noi capacităţi energetice
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat marţi licenţe de exploatare comercială pentru peste 325 MW de noi capacităţi energetice, din care circa 177 MW......
Salrom propune instituirea codului de alertă portocaliu în vecinătatea Salinei Praid. Ce se întâmplă cu localnicii
Salrom propune instituirea codului de alertă portocaliu în vecinătatea Salinei Praid. Ce se întâmplă cu localnicii
Societatea Națională a Sării S.A. (Salrom) a transmis astăzi un comunicat în care anunță că ultimele zile a fost ...
(VIDEO) Greva din Sănătate nu se oprește. Iulian Pope (Sanitas), după negocieri: ”Puţine concluzii bune, foarte multe lucruri rămân în continuare în analiză”
(VIDEO) Greva din Sănătate nu se oprește. Iulian Pope (Sanitas), după negocieri: ”Puţine concluzii bune, foarte ...
Preşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope, a anunţat marţi, după discuţiile de la Ministerul Sănătăţii pe tema ...
Teheranul anunță că nu va permite traversarea Strâmtorii Ormuz de către navele care acceptă despăgubiri din activele iraniene blocate
Teheranul anunță că nu va permite traversarea Strâmtorii Ormuz de către navele care acceptă despăgubiri din activele ...
Cartierul General Central Khatam al-Anbiya, comandamentul forţelor armate iraniene, a declarat marţi că navele care aparţin ...