S-a oprit raliul pe piaţa de energie? Preţurile pentru electricitatea livrată în 2020 nu „sparg” pragul e 290 lei/MWh

Ultimele tranzacţii cu energie care au fost încheiate pe piaţa de contracte bilaterale par a sugera că a fost atins un prag peste care preţurile la energia “bandă”, contractată pentru anul viitor nu vor trece, cel puţin momentan : 290 de lei/MWh. Nuclearelectrica şi Elcen au încercat să spargă acest prag, dar nu au reuşit.
Mihai Nicuţ - mie, 03 iul. 2019, 18:22
S-a oprit raliul pe piaţa de energie? Preţurile pentru electricitatea livrată în 2020 nu

În condiţiile în care OUG 114 a forţat creşterea preţurilor pe piaţa concurenţială de energie electrică, iar acestea au tot crescut, tranzacţiile din ultimele zile par a arăta că această  creştere se opreşte la pragul de 290 de lei/MWh. Spunem asta pentru că producătorii care au ieşit cu oferte de energie pentru 2020 la acest preţ nu au reuşit să vândă, pentru că niciun consumator/furnizor nu a oferit atât.

În data de 24 iunie, Nuclearelectrica, societatea care administrează centrala nucleară de la Cernavodă, lansa pe piaţa contractelor bilaterale (PCCB-LE, licitaţie extinsă), trei pachete de energie electrică, de câte 10 MW bandă, cu livrare tot anul 2020, la preţul de 280 de lei/MWh, în total 263 GWh. Nu a reuşit să vândă nimic, nu a găsit contraparte la acest preţ: singurul cumpărător interesat, E.On oferind doar 282 de lei.

În data de 1 iulie, un alt producător, Electrocenterale Bucureşti, a testat şi el piaţa, oferind energie “bandă” la 291 de lei MWh, cu livrare 1 ianuarie-31 decembrie 2020. Cinci pachete, unul de 4 MW, două de 5 şi două de 10 MW, deci aproape 300 GWh. Nu a reuşit să vândă nimic, pentru că ofertele de răspuns au fost de până la 287 de lei/MWh.

În 3 iulie, Nuclearelectrica a încercat să facă aceeaşi afacere ca în urmă cu o săptămână. A scos la vânzare tot trei pachete “bandă”, de câte 10 MW, la acelaşi preţ, 290 de lei. Din nou, nu a reuşit să vândă nimic: singurul cumpărător interesat, E.On, a oferit doar 288 de lei.

Aşadar, nimeni nu a dorit să cumpere, de pe acum, energie “bandă” pentru tot anul viitor la acest preţ. Dacă Elcen şi, mai ales Nuclearelectrica (care are practic un profil de producţie de tip “bandă”) ieşeau în piaţă cu un preţ mai mic, probabil ar fi găsit cumpărător.

Să fie acesta un semn că raliul preţurilor s-a oprit, mai ales în condiţiile în care marii consumatori au dat de înţeles că s-a ajuns la limita suportabilităţii facturii la electricitate? Greu de spus, dar se pare că şi Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate, a decis să se mulţumească cu mai puţin. În 27 iunie, compania a scos la vânzare zece pachete de energie “bandă”, de câte 5 MW, cu livrare în al doilea trimestru din 2020 (1 aprilie-30 iunie). În total aproape 110 GWh. Preţul solicitat: 240 lei/MWh. Hidroelectrica a vândut tot, preţurile finale variind între 241 şi 244 de lei/MWh.

 

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...