S-au stabilit amenzile pentru furnizorii de energie care nu recalculează facturile greșite. Sancțiuni moderate hotărâte în coaliția de guvernare

Liderii PSD, PNL şi UDMR reuniţi luni, într-o nouă şedinţă a coaliţiei în format online, au discutat pe tema Ordonanţei privind măsurile din energie şi au convenit cu privire la nivelul amenzilor în cazul firmelor furnizoare de energie care nu recalculează facturile greşite sau care nu aplică prevederile legale.
News.ro - lun, 24 ian. 2022, 20:48
S-au stabilit amenzile pentru furnizorii de energie care nu recalculează facturile greșite. Sancțiuni moderate hotărâte în coaliția de guvernare

Surse din coaliţie afirmă că nivelul acestor amenzi ar urma să ajungă până la 200.000 de lei.

Ordonanţa privind măsurile din energie a fost pusă deja în consultare publică şi ar urma să fie adoptată în şedinţa de Guvern de săptămâna aceasta.

Liderii coaliţiei trebuie să găsească, însă, şi o serie de măsuri pentru perioada după 1 aprilie, social-democraţii insistând că este nevoie de un preţ reglementat la energie electrică şi gaze naturale.

 

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, vineri, că a fost finalizată şi pusă în consultare publică Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare.

PSD a afirmat atunci că este obligatoriu ca ordonanţa să prevadă şi sancţiuni severe pentru furnizorii care nu respectă legea şi au o conduită comercială înşelătoare.

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...