S&P a coborât perspectiva ratingului „CCC” al Greciei la „negativă”

Standard & Poor's (S&P) a avertizat că ar putea coborî din nou ratingul Greciei, aflat deja la nivelul "CCC", din cauza înrăutăţirii perspectivelor economice, care cresc posibilitatea ca statul să aibă nevoie de ajutoare suplimentare de la guvernele din zona euro, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 08 aug. 2012, 07:21
S&P a coborât perspectiva ratingului

Ratingul „CCC” al Greciei este cea de-a opta treaptă din categoria investiţiilor cu caracter speculativ, supranumită „junk”. S&P a modificat perspectiva ratingului de la „stabilă” la „negativă”, potrivit unui comunicat al agenţiei de rating.

Retrogradarea va fi efectuată cel mai probabil dacă guvernul de la Atena nu va reuşi să obţină următoarea tranşă din finanţarea externă de la UE şi FMI, notează S&P.

Contractarea puternică a economiei elene a împiedicat statul să strângă suficiente venituri pentru a respecta ţintele fiscale asumate faţă de creditorii externi, care reprezintă precondiţii pentru acordarea tranşelor din împrumut. Produsul Intern Brut al Greciei este în scădere continuă de cinci ani, iar şomajul a urcat la 22,5%, faţă de sub 8% înainte de criză.

Ministrul elen al Finanţelor, Yannis Stournaras, a declarat marţi că guvernul încearcă încă să găsească soluţii pentru reducerea suplimentară a cheltuielilor cerută de creditorii externi.

S&P estimează că Grecia ar putea avea nevoie de ajutoare suplimentare de până la 7 miliarde euro în acest an, în contextul unei contracţii economice estimată la 11% pe ansamblul anilor 2012 şi 2013.

Moneda euro nu a reacţionat semnificativ după anunţul S&P, tranzacţionându-se la 1,2385 doalri/euro la Tokyo. Indicele burselor asiatice MSCI Asia Pacific a urcat miercuri cu 0,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...