Săgeata Albastră cu numărul 30 e gata pentru o „nouă viaţă”. A ieşit recondiţionată pe porţile Electroputere VFU Paşcani – FOTO

Electroputere VFU Paşcani a finalizat reparaţia capitală la cel de-al 30-lea automotor Siemens Desiro SR20D, cunoscut sub numele de "Săgeata Albastră", onorând, astfel, mai mult de jumătate dintr-un contract semnat cu CFR Călători, ce vizează recondiţionarea a 50 astfel de automotoare.
AGERPRES - mar, 25 feb. 2025, 10:46
Săgeata Albastră cu numărul 30 e gata pentru o

Potrivit unui comunicat al Grampet Group, acordul cadru semnat cu transportatorul naţional feroviar de călători are ca obiect recondiţionarea celor 50 de automotoare Desiro, care se află în exploatare de peste 14 ani, şi necesitau intervenţii majore pentru a reveni în serviciu, scrie Agerpres.

Revizia capitală (R9) a automotoarelor Siemens Desiro SR20D reprezintă un proces complex. Acesta presupune demontarea şi verificarea tuturor subansamblelor, inclusiv osiile şi boghiurile, repararea instalaţiilor de climatizare, încălzire şi alimentare electrică, restaurarea interiorului, inclusiv tapiţeria şi scaunele, repararea sistemelor de combustibil, frânare şi comunicare, precum şi curăţarea, repararea şi revopsirea caroseriei pentru protecţie şi un aspect modern.

Aceste intervenţii readuc la viaţă automotoarele pentru încă 12 ani, asigurându-le pasagerilor condiţii de siguranţă şi confort la cele mai înalte standarde, se precizează în comunicat.

„Suntem fericiţi şi mândri că am onorat mai mult de jumătate din acest contract. Este un proiect important, din care provocările nu lipsesc – de la creşterea costului subansamblelor şi până la discontinuarea unor piese esenţiale. Cu toate acestea, ne-am menţinut angajamentul asumat, motivaţi de dorinţa de a contribui la o Românie mai bine conectată printr-un transport feroviar mai eficient şi mai confortabil. Acest proiect este o dovadă a capacităţii industriei feroviare româneşti de a realiza transformări semnificative. Grampet Group continuă să investească în optimizarea acestui sector vital”, a declarat preşedintele Grampet Group, Gruia Stoica, citat în comunicat.

Procesul de revizie capitală desfăşurat la uzina Electroputere VFU Paşcani implică echipe de zeci de specialişti şi durează aproximativ 90 de zile pentru fiecare automotor.

Până în prezent, 12 automotoare recondiţionate au fost reintroduse în serviciul public în 2023, un număr de 15 automotoare în 2024, iar anul acesta au fost finalizate deja trei şi se lucrează intens la celelalte, pentru a se respecta angajamentul agreat.

„Săgeţile Albastre au un loc special în sufletul românilor, dar şi în al nostru, al celor de la Electroputere VFU Paşcani. Când au fost introduse în circuitul feroviar din România, ele au modernizat şi eficientizat transportul feroviar, conectând principalele oraşe ale ţării – Bucureşti, Constanţa, Braşov, Iaşi, Craiova, Timişoara. Aceste trenuri au preluat fluxul de pasageri pe rutele aglomerate, oferind o alternativă rapidă şi confortabilă, Fiecare dintre cele 30 de ‘Săgeţi Albastre’ recondiţionate până acum în uzina noastră a avut o poveste aparte, unele venind fără componente, altele grav avariate. Pentru fiecare am găsit soluţii şi suflet pentru a le readuce la viaţă”, a afirmat, la rândul său, Dumitru Tomoni, vicepreşedinte Grampet Group şi preşedinte al Consiliului de Administraţie Electroputere VFU Paşcani.

Cu o tradiţie de peste 155 de ani, Electroputere VFU Paşcani, membră a Grampet Group, este un pilon important al industriei trenurilor de călători şi un loc de excelenţă în fabricarea, modernizarea şi întreţinerea de material rulant. De-a lungul timpului, Grupul a investit peste 30 de milioane de euro în fabrica de la Paşcani, cu scopul de a integra eficient noile tehnologii în activitatea sa şi de a pregăti resursa umană de care dispune.

Grampet Group este prima multinaţională românească şi un pionier în domeniul dezvoltării de soluţii integrate de transport de marfă şi logistică. Cu o activitate de peste 25 de ani pe piaţa locală şi europeană – având afaceri în Bulgaria, Ungaria, Croaţia Republica Moldova, Germania, Serbia, Grecia, Slovenia şi Macedonia – Grampet este, astăzi, cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din Europa Centrală şi de Sud-Est. Operează 450 de locomotive, 20.000 de vagoane şi transportă anual peste 15 milioane de tone de marfă. Deţine cel mai mare operator de transport feroviar de marfă – Grup Feroviar Român, patru fabrici în România şi Ungaria, unde construieşte, repară şi modernizează vehicule feroviare, şi cinci terminale logistice, situate la graniţele cu Ucraina şi Republica Moldova, precum şi în nordul Bucureştiului.

Te-ar mai putea interesa și
Un creditor român nu poate obține în instanța de la noi insolvența unei “firme-fiică” a mamei din UE. Ce e de făcut
Un creditor român nu poate obține în instanța de la noi insolvența unei “firme-fiică” a mamei din UE. Ce e de făcut
Un nou regulament european care trebuie coroborat cu legislația română în materie aduce noi provocări pentru cererile de deschidere a procedurii secundare de insolvență, interpretarea......
2025 la Transporturi: 146 km noi de autostradă și drum expres, 75 km de cale ferată recepționați, 13 trenuri noi și 20 de locomotive modernizate pentru CFR Călători
2025 la Transporturi: 146 km noi de autostradă și drum expres, 75 km de cale ferată recepționați, 13 trenuri noi și ...
2025 a fost un an de referință pentru proiectele de infrastructură gestionate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ...
PPC, anunț-supriză. Se prelungește oferta de energie electrică unică în România
PPC, anunț-supriză. Se prelungește oferta de energie electrică unică în România
PPC, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din România, care a lansat  în premieră pentru piața de ...
Fără pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene – proiect
Fără pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene – proiect
O propunere legislativă pentru eliminarea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor ...